Baia Mare e sufocată de gunoaie. Primăria vrea decretarea stării de alertă

×
Publicitate

De câteva săptămâni bune, Baia Mare e sufocată de gunoaie, din cauza unor neînțelegeri între primărie și firma de salubritate.

Autoritățile locale vor să instaureze stare de alertă la nivelul municipiului, pe o perioadă de 30 de zile, pentru a curăța orașul. Iar localnicii sunt revoltați că au plătit toate taxele, însă deșeurile se revarsă acum din containere, pe toate străzile și printre blocuri.

De mai bine de două săptămâni, munți de gunoaie s-au adunat în tot orașul Baia Mare, pentru că firma de salubritate nu a mai strâns deșeurile, pe motiv de neplată a serviciilor. Localnicii sunt revoltați și nu mai știu unde să transporte deșeurile. Majoritatea a plătit taxa pentru transportul gunoaielor până la finalul acestui an.
Acum sunt nevoiți să așeze resturile lângă pubele, și pe toate străzile, zac printre blocuri, mormane de gunoaie.

„S-a adunat acum în ultimele zile, da a fost plin aici. Acum s-a mai golit cât de cât, atunci a fost grosul".

„E foarte greu, de mult timp… sticle cum am putut am pus, cum se adunau. De obicei nu vin aici, dar acolo între garaje e ferească Dumnezeu, nici cetățenii nu pot trece", spun oamenii.

Firma de salubritate şi-a oprit activitatea pentru că autoritățile locale nu și-au plătit datoriile de peste 3 milioane de lei. De cealaltă parte, autoritățile locale spun că suspendarea s-a făcut în mod abuziv.

Culmea e că în această perioadă a sărbătorilor, cantitățile care ajung la gunoi sunt mult mai mari decât în mod obișnuit.

Localnic: „Noi cetățenii am plătit Drusalului impozit spre primărie și primăria n-a plătit spre Drusal și vedeți cum arată. Acum au primit ceva ajutor de la alte primării."

În cursul zilei de vineri va avea loc o ședință pentru a se dezbate posibilitatea instaurării stării de alertă în Baia Mare. Autoritățile locale spun că prin forțe proprii curăță de câteva zile orașul de gunoaie, însă efortul este mult prea mare.

Ionel Bogdan, preşedinte CJ Maramureș: „Nu pot să las ca Baia Mare să fie înecată în deşeuri, drept urmare am luat decizia vineri, fiind a treia zi când nu au fost ridicate, ca primăria să efectueze ridicări cu SPAU pe care îl are în subordine, astfel încât gunoaiele să fie strânse de pe străzile municipiului, dintre blocuri şi platforme, care erau arhipline."

Comisarii Gărzii de Mediu Maramureș au amendat Primăria cu 50.000 de lei pentru că au depozitat deșeuri pe o rampă neautorizată.

Dacă nu vor reuși să ajungă la o înțelegere cu firma de salubritate, autoritățile din Baia Mare spun că vor tranșa situația în instanță.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Mesajul premierului Ciucă de Anul Nou. Ce spune prim-ministrul despre revenirea la normalitate

Mesajul premierului Ciucă de Anul Nou. Prim-ministrul Ionel Ciucă speră la o revenire cât mai rapidă „la viața normală dinaintea pandemiei” și vorbește despre digitalizare, necesitatea vaccinării și protejarea viitorului.

Caz uluitor în fotbal. Trei antrenori din Gabon, puşi sub acuzare pentru pedofilie

Trei antrenori de fotbal din Gabon au fost inculpaţi pentru ''viol asupra unui minor'', ''agresiune sexuală'' şi ''punerea în pericol a vieţii altora'', la circa două săptămâni după dezvăluirea în presă a unui caz de pedofilie în sportul din această țară.

VIDEO. Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Anului Nou. Ce le-a spus medicilor

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Anului Nou.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.