"Bacteria Schengen" e de fapt ... o insecta. Olandezii se plang ca au pierdut 2 milioane de euro

×
Publicitate

"Bacteria Schengen", cum a fost ironizata in presa intriga romano-olandeza, exista in realitate. Si este de fapt o insecta numita Tripsu, care a fost localizata in unul dintre cele 27 de camioane cu flori oprite in granita.

Autoritatile, mai vigilente ca niciodata, au declansat joi si o razie a lactatelor. Inspectorii Garzii Financiare au confiscat zeci de tone de branza, sub pretextul ca vaneaza firmele fantoma care fac evaziune.

Asadar, in timp ce olandezii ne acuza de exces de zel, reprezentantii Fiscului de la Bucuresti le raspund ca ei doar aplica normele europene.

Actiunea Garzii Financiare vine la o zi dupa ce presedintele Romaniei le raspundea direct olandezilor, nemultumiti de severitatea controalelor din vamile noastre. Potrivit Mediafax, care citeaza postul public de televiziune, Traian Basescu a afirmat: "Pot sa va spun ca se vor lua masuri foarte dure de control al lactatelor, care nu vin numai din Olanda, vin si din Polonia si din Ungaria si de peste tot."

Lactatele devin asadar o noua tinta, dupa flori, in razboiul declarat de Fisc transporturilor ilegale. Sefii ANAF spun ca urmaresc in primul rand filierele de evaziune fiscala care au de obicei doua moduri de operare.

Indiferent ca este vorba despre flori, lapte sau cereale, marfa este cumparata de cele mai multe ori fara taxe din strainatate, iar firma romanesca isi asuma plata lor in Romania.

Camionul ajunge insa la sediul unei societati fantoma, iar marfa este vanduta la negru, fara acte. Astfel statul pierde banii de TVA si nu incaseaza nici impozit pe profit.

O a doua varianta, mai sofisticata, se bazeaza pe o scapare a legii.

Marfa este cumparata legal de o firma infiintata de cateva zile, insa din nou fara TVA. Dupa ce camionul ajunge in tara, marfa este revanduta tot legal, in timp ce firma se incarca in contabilitatea cu TVA.

Taxa trebuie declarata insa la stat dupa 25 de zile, dar pana Fiscul bate la usa, compania este vanduta unei persoane care dispare subit. Statul pierde din nou.

"Unele camioane gasite acum au fost insotite la sediu pentru ca erau firme fantoma", a declarat presedintele ANAF.

In aceste situatii vinovati sunt importatorii romanii. Exista insa si momente in care olandezii inchid ochii. Asa ajung spre exemplu in Bucuresti flori de mana a treia luate de la bursa de flori din Olanda, fara nici un document pe motiv ca sunt rebuturi.

Exportatorii olandezi se plang ca in ultimele zile au pierdut din cauza controalelor aproape doua milioane de euro si ne acuza de abuz la control.  Insa olandezii dezmembreaza masina daca au informatii ca in ea este ascuns ceva.

Dupa o saptamana de foc in care camioanele au fost verificate centimetru cu centimetru vin si primele rezultate ale analizelor fitosanitare. Bulbii confiscati dintr-un singur transport sunt infestati cu o insecta din familia tripide. Este vorba despre un daunator al plantelor decorative, purtator de infectii virale, care degradeaza rapid planta. Analizele nu sunt insa complete.

In ciuda zvonurilor aparute, vamesii nu au primit nici un fel de instructiuni sa opreasca pentru un control amanuntit si cisternele incarcate cu lapte.

La presiunea importatorilor, Fiscul a acceptat sa dea drumul transporturilor, dar le supravegheaza. Comisarii Garzii Financiare le vor insoti pana la destinatie ca sa se asigure ca sunt astepatate de reprezentantii unor firme reale care au platit la zi taxele si impozitele.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Imagini exclusive: Cum petrecea mafiotul Clamparu de revelion in timp ce era cautat de FBI

Ion Clamparu, poate cel mai cautat dintre infractorii romani, a fost arestat, la Madrid. Autoritatile spaniole aveau informatia ca pe numele individului exista o condamnare la 13 ani de inchisoare pentru trafic de persoane.

Schengen. Ministrul Igas, in Consiliul JAI: Politica interna nu trebuie adusa la Bruxelles

Ministrii de Interne din UE discuta, joi, la Bruxelles despre aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen, cel mai probabil decizia va fi de respingere dupa ce Guvernul olandez a anuntat ca isi va utiliza dreptul de veto in aceasta chestiune.

Capcana in asfalt. O alta soferita a cazut intr-o groapa de 2 metri a RADET. Ce risca institutia

O femeie a cazut cu tot cu masina intr-o groapa de doi metri adancime. Cei de la RADET lucreaza in zona, dar au omis sa puna panouri de avertizare. Soferita a avut noroc ca nu a patit necazul noaptea, pentru ca acolo ar fi ramas.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.