Avocatul Poporului cere o procedură de predare on-line pentru profesorii cu boli cronice şi de peste 60 de ani

62145591

Avocatul Poporului (AP) cere miniştilor Educaţiei şi Sănătăţii, Monica Anisie şi Nelu Tătaru, să identifice procedura de predare on-line a profesorilor cu boli cronice şi a celor de peste 60 de ani.

 

În cele două solicitări postate, marţi, pe site-ul instituţiei, AP cere clarificarea mai multor aspecte: dacă unitatea de învăţământ este obligată să angajeze sau să continue derularea raporturilor de muncă cu cadrul didactic care a prezentat adeverinţa de la medicul curant, având în vedere particularităţile desfăşurării activităţii de telemuncă; ce documente/acte trebuie să prezinte persoana de peste 60 de ani pentru a se putea încadra în vederea predării on-line sau se aplică pentru toate cadrele didactice care au peste 60 de ani, fără nicio discriminare; cine asigură echipamentele, logistica şi resursa umană necesare pentru cadrul didactic care predă on-line, în vederea desfăşurării în condiţii corespunzătoare a orelor on-line.

AP solicită clarificări şi referitor la cum se va încheia actul adiţional la contractul individual de muncă pentru cadrele didactice care predau on-line, având în vedere că Legea nr. 81/2018 prevede că în anumite zile/perioade telesalariatul desfăşoară activitatea la sediul angajatorului.

AP menţionează că, în plus, cadrele didactice pot sesiza o posibilă discriminare în ceea ce priveşte salarizarea, având în vedere că, atât personalul care desfăşoară activitatea on-line, cât şi cei care o prestează în cadrul unităţii de învăţământ primesc acelaşi salariu.

AP cere să se clarifice dacă se are în vedere acordarea unui beneficiu (sub forma unei indemnizaţii) cadrelor didactice care îşi desfăşoară exclusiv activitatea prin prezenţa fizică la unitatea şcolară, în starea de alertă.

"Acest aspect ar fi de natură a încuraja, pe de o parte, prezenţa fizică a cadrelor didactice în unităţile de învăţământ, iar pe de altă parte ar preveni un posibil absenteism al acestora, pe caz de boală sau chiar personal insuficient prin ieşirea din activitatea didactică prin pensionare anticipată sau prin încetarea raporturilor de muncă din alte motive", menţionează AP.

Conform solicitărilor adresate celor doi miniştri, din cuprinsul unui articol publicat pe un site pe 9 septembrie rezultă că unii dascăli cu afecţiuni cronice vor preda on-line, iar alţii şi-au luat concedii medicale.

 

Ce măsuri s-au luat până acum

 

Potrivit unui articol publicat pe 11 septembrie pe un alt site, ministrul Sănătăţii a precizat că profesorii care au boli cronice pot ei înşişi opta pentru predarea on-line, iar pentru a o face au nevoie de o recomandare medicală de la medicul curant.

Pe 1 septembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul nr. 5487/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în care în Anexa nr. 1 se stipulează la punctul 8 că personalul cu risc (de exemplu, vârstnici, persoane cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) va reveni în şcoli cu avizul medicului de medicina muncii, amintesc cele două solicitări.

AP menţionează că, din prevederi ale Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, rezultă că medicul de medicina muncii emite un aviz în care se stabileşte doar dacă lucrătorul este apt sau inapt de muncă.

Legea nr. 81/2018 stabileşte o serie de cerinţe pentru ca activitatea de telemuncă să se poată desfăşura în condiţii corespunzătoare atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, precizează AP.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62149107
Clujenii au început să arunce trotinetele electrice în canal. Cum s-a ajuns aici

Mai multe trotinete electrice au ajuns în Canalul Morii din Cluj Napoca, aruncate de oamenii supărați pe cei care le folosesc și le lasă apoi pe unde apucă.

62149085
Greşeala uriaşă făcută de autorii jafului manuscriselor din Londra. "N-au ştiut ce să facă"

Cărțile istorice, furate dintr-un depozit de lângă Londra, nu puteau fi vândute. De aceea, au fost abandonate vreme de 3 ani într-un sat din Neamț. Asta spun reprezentanții unuia dintre cele mai mari anticariate din Regatul Unit.

62131431
Categoriile de persoane care ar putea primi vaccinul împotriva Covid-19 în primă fază. Anunțul lui Alexandru Rafila

Reprezentantul României la OMS Alexandru Rafila a declarat că primii care ar trebui să primească vaccinul anti-COVID atunci când acesta va fi disponibil sunt persoanele din categoriile vulnerabile şi personalul medical.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.