Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară

×
Publicitate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru nordul, centrul şi vestul ţării, valabile până miercuri seara.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri, între orele 10:00 - 21:00, vor fi sub Cod portocaliu de vreme rea zone din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, precum şi din nordul Moldovei, unde se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 - 70 litri/mp.

cod

De asemenea, în intervalul menţionat, în nordul Moldovei, estul Olteniei şi vestul Munteniei, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 litri/mp şi izolat 40 - 50 litri/mp. În aceste zone, ANM a emis o avertizare Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină.

Meteorologii avertizează că manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, local şi temporar, şi în estul şi sud-estul teritoriului.

Opt judeţe, sub Cod portocoliu de averse torenţiale până joi dimineaţa

 

Opt judeţe din zona Transilvaniei şi a Moldovei se vor afla până joi dimineaţa sub Cod portocaliu de averse torenţiale, iar în nordul, centrul şi estul ţării va fi în vigoare până joi seara o avertizare Cod galben, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Astfel, în intervalul 19 august, ora 21:00 - 20 august, ora 10:00, local în Transilvania şi la munte, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 30 - 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 - 70 litri/mp. În aceste zone meteorologii au emis Cod portocaliu de averse, iar judeţele atenţionate sunt: Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava.

cod

De asemenea, avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi în vigoare în perioada 19 august, ora 21:00 - 20 august, ora 21:00. În intervalul menţionat, în nordul, centrul şi estul ţării, precum şi la deal şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 litri/mp şi izolat 40 - 50 litri/mp.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62135335
Vremea azi, 18 august. Zonele unde temperaturile ating 34 de grade

Marți se face mai cald în sudul şi estul ţării, iar în Muntenia şi Moldova se ating 34 de grade la umbră. 

62135335
Vremea azi, 17 august. Care este prognoza pentru București și țară în următoarele zile: căldură și ploi

Luni se face foarte cald în zonele de câmpie, pe unde se ating 32 de grade. După-amiază vin ploi zgomotoase, în Munții Apuseni, în nordul Orientalilor și pe zone mai restrânse în Maramureș, Crișana și în nordul Transilvaniei.

62135465
Alertă de vremea rea. ANM anunță Cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. Zonele afectate

Ne așteaptă o zi cu ploi torențiale, tunete, fulgere și vijelii. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de vreme instabilă, ce va afecta peste trei sferturi din ţară.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.