Autostrada Soarelui ar putea fi INCHISA in aceasta vara. Numai licitatia pentru lucrari poate dura trei luni

×
Publicitate

Drumul spre mare va fi mai lung si mai dificil, in acest an. Compania Nationala de Drumuri vrea sa repare un tronson de 40 de kilometri de pe Autostrada Soarelui, chiar in plin sezon estival.

Asadar, surse din cadrul companiei sustin ca circulatia va fi redirectionata pe vechiul traseu spre mare, o sosea nationala foarte aglomerata.

Tronsonul de autostrada dintre Lehliu si Drajna va fi reparat in aceasta vara. Potrivit informatiilor oficiale de la CNADNR, este in exploatare din 2007. Asta in conditiile in care durata de viata a autostrazii este de 6 ani. Costul lucrarilor ajunge la 10 milioane de euro. Constructorii vor rade si vor inlocui stratul de asfalt de o grosime de 12 centimetri.

Tronsonul de autostrada are nevoie de o reparatie ca la carte. In fiecare primavara, din cauza gropilor, angajatii de la CNADNR trebuie sa carpeasca asfaltul.

Numai ca aceste intentii bune paveaza drumul spre iadul soferilor care vor dori sa ajunga la vara pe litoral. Surse din cadrul Companiei Nationale de Drumuri si Autostrazi sustin ca politia nu le permite muncitorilor sa reparare o banda si sa o lase deschisa pe cealalta, asa ca soferii vor fi directionati pe DN3 A.

Drumul vechi spre mare este un adevarat cosmar pentru soferi. Are o singura banda pe sens si trece prin foarte localitati unde, evident, trebuie sa circuli cu cel mult 50 de kilometri pe ora.

In aceste conditii, de la Lehliu la Drajna soferii vor face 60 de minute in loc de 20, cat faceau pe autostrada.

Compania se pregateste sa anunte licitatia, care va dura aproape 3 luni. Cu alte cuvinte, lucrarile vor demara in plin sezon estival si se vor termina probabil in toamna.

Citeste si: Primele demisii la varf, dupa un an rusinos pentru infrastructura din Romania. In 2015, s-au construit 14 km de autostrada

Comunicatul CNADNR: „In aceasta perioada conducerea CNADNR a alocat fondurile necesare pentru demararea lucrarilor de reabilitare pe Autostrada A2, tronsonul Drajna-Lehliu, pe o lungime de 40 km. A fost realizata o expertiza tehnica care ofera solutia de reabilitare. In vederea realizarii acestui proiect se va organiza o licitatie publica pentru proiectarea si executia acestui obiectiv cu respectarea termenelor impuse de Ordonanta Guvernului nr. 34/2006. Reamintim ca tronsonul Drajna-Lehliu a fost dat in folosinta in anul 2007, durata de viata a lucrarilor existente fiind de 6 ani. Costul lucrarilor se ridica la valoarea de aproximativ 46,5 milioane lei, lucrari necesare conform expertizei care constau in frezarea straturilor asfaltice pe o grosime de 12 cm si realizarea straturilor de legatura si a celui de uzura. Pentru celelalte tronsoane, calea I Bucuresti - Constanta, si calea II Constanta - Bucuresti sunt prevazute lucrari de intretinere periodica si reparatii curente, conform Programului de punere in ordine a retelei de drumuri nationale si autostrazi (Urgenta I si Urgenta II).

"Reabilitarea acestui tronson este foarte necesara. Avand in vedere ca procesul de licitare la noi ar putea dura conform prevederilor legale pana la 120 de zile, am alocat fonduri pentru DRDP Constanta astfel incat aceasta sa inceapa procedura de licitare a proiectului cat mai curand. Cu scuzele de rigoare, cerem intelegere din partea participantilor la trafic, insa drumul necesita o interventie cat mai rapida. Ne asteptam conform estimarilor noastre ca traficul in perioada estivala sa nu fie afectat, dar in momentul in care vom fi gata sa lucram, impreuna cu Politia Rutiera vom incerca sa gasim solutia cea mai buna astfel incat traficul rutier sa fie cat mai putin afectat" a declarat directorul general CNADNR, Catalin Homor.
 

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Un bărbat care și-a dat foc la nervi a fost salvat de polițiști, în Vâlcea. A ajuns la Psihiatrie

Un bărbat de 41 de ani din județul Vâlcea a fost salvat în primele ore ale zilei de sâmbătă de polițiștii chemați să intervină într-un scandal familial. 

Controale ample în piețe și supermarketuri înainte de Paște. Peste 1 milion de euro amenzi

Inspectorii de la Protecția Consumatorului și ai Autorității Sanitar Veterinare anunță că au controlat peste 3.000 de piețe și supermarketuri din toată țara. 

Românii din diaspora și-au anulat vacanțele de Paște din România, din cauza scumpirilor carburanților. Prețurile s-au dublat

Românii care muncesc în străinătate își anunță rând pe rând rudele că nu ajung acasă de Paște. Biletele de avion costă enorm și pot să fie și o mie de euro pentru doi părinţi cu doi copii, care vin din Italia sau din Spania.

Recomandări
Cum ar afecta Europa o eventuală invazie terestră a SUA în Iran. UE, pusă în fața unei dileme complexe

O posibilă invazie terestră a Statelor Unite în Iran ar avea un impact mult dincolo de zona de conflict, afectând Europa prin prețurile energiei, inflație, securitate regională și dezbateri strategice interne, arată o analiză Euractiv.

Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.