Astazi este sarbatorit Sfantul Mina, protectorul pagubitilor. Ce trebuie sa faci in aceasta zi

61846386

Ca in fiecare an, la data de 11 noiembrie, crestin-ortodocsii il sarbatoresc pe Sfantul Mina.

Cunoscut ca fiind protectorul pagubitilor, mii de romani ii cer ajutorul sfantului in aceasta zi, tocmai pentru a indeparta gandurile si faptele rele ale dusmanilor.

Conform traditiei, femeile trebuie sa duca astazi la biserica lumanari, pe care sa le lipeasca la sfasnice cu unul dintre capete, pentru a indeparta gandurile necurate ale dusmanilor.

Tot din batrani se spune ca fetele care urmeaza ritualul cu lumanari, vor reusi sa intoarca inimile celor doriti inspre ele. Fetele mai pot plati astazi sarindare si acatiste pentru maritis, pentru implinirea blestemelor si aflarea unor taine.

Istoria Sfantului Mina
Sfantul Mina s-a nascut in apropiere de Memphis, stravechea capitala a faraonilor. A trait in timpul imparatilor romani Diocletian si Maximian. A ramas orfan de mic. Tatal sau a murit pe cand acesta avea 11 ani, iar mama acestuia a trecut la cele vesnice trei ani mai tarziu. Sfantul Mina ajunge in armata imperiala, insa, la 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice.

A marturisit dintotdeauna ca este crestin, iar acest lucru i-a adus sfarsitul. I s-a taiat capul intrucat a refuzat sa se laude de Hristos.

Moastele Sfantului Mina se gasesc in Bucuresti si in Iasi
Credinciosii care doresc sa se inchine la moastele Sfantului Mare Mucenic Mina pot trece pragul bisericii cu acelasi nume din Bucuresti. Moastele sfantului au fost aduse aici incepand cu anul 1864 de la Muntele Athos.

Credinciosii se pot inchina la moastele Sfantului Mina si in Catedrala mitropolitana din Iasi. In aceasta Catedrala, printre moastele celor 32 de sfinti, se afla si un fragment din moastele Mucenicului Mina.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61846376
Iohannis se mai gandeste pana marti daca promulga legea care elimina taxa radio-TV. "Vrem o televiziune publica sau de stat?"

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca se mai gandeste daca va promulga legea care elimina taxa radio-TV, platita de romani. Reprezentantii celor doua institutii publice de media, Radio Romania si TVR, i-au cerut sa nu o promulge.

61846357
Doua persoane au murit si alte trei au fost ranite in mai multe accidente produse pe DN 1. Soseaua era acoperita cu polei

Doua persoane au murit si alte trei au fost ranite intr-un accident produs, vineri dimineata, pe DN 1, in localitatea Nistoresti.

61846346
Satul din Romania care e rupt de lume. Localnicii, nevoiti sa traverseze un rau intreg ca sa ajunga la munca sau scoala

Odata cu vremea tot mai rea, un sat din Prahova pare sa devina din ce in ce mai rupt de lume!

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.