Proiectul plafonării tarifelor RCA a fost retras. Precizările ASF

×
Publicitate

Proiectul de plafonare a tarifelor RCA a început cu stângul. Deși urma să fie aprobat în ședința de Guvern, a fost scos de pe ordinea de zi și ar putea fi aprobat săptămâna viitoare, conform premierului.

Cel mai probabil, propunerea ASF va suferi modificări, după ce Consiliul Concurenței și Ministerul Justiției au făcut mai multe observații și recomandări. Și reprezentanții firmelor de asigurări au trimis o scrisoare prin care au susținut că proiectul ar încălca legislația europeană.

În deschiderea ședinței de Guvern, premierul a anunțat că proiectul care obliga firmele de asigurare să revină la prețurile RCA de acum un an a fost retras. Reprezentanții ASF spun că analizează observațiile primite.

Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară: "În acest context, este absolut normal să ne uităm pe sugestiile formulate, să facem o analiză a tuturor acestor observații. Toate aceste observații fac obiectul unei analize care să ducă spre o variantă revizuită cu care să venim în propunerea guvernului".

Oficialii nu au spus încă ce modificări vor face. În ultimele zile, proiectul a primit mai multe avize, inclusiv din partea Consiliului Concurenței, dar cu două recomandări.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței:
"Hai să ne uităm și la celălalt mare cost. Să ne uităm și la costurile reparațiilor. Noi asta am spus: 'Domnule, plafonați, pe perioada asta de 6 luni și costul reparațiilor'. Al doilea set de recomandări spune: 'Bun, avem 6 luni acum de liniște a pieței, dar lucrurile vor reveni la normal, vom lăsa piața liberă'. Ori, dacă noi nu vom folosi astea șase lui ca să reglăm ,disfuncționalitățile din piață, riscăm să avem creșteri de preț după aceea".

Și Ministerul Justitiției a dat aviz favorabil, dar cu observația că există risc de nelegalitate și de declanșare a procedurii de infringement. Pe de altă parte, Consiliul Economic și Social, care are rol consultativ, a dat aviz negativ.

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia: "Problema fundamentală este că dacă noi tot ce facem este să doar să plafonăm prețurile, asta nu rezolvă problema. iar problema este că de 10 ani de zile, sub atenta privire a ASF-ului, patru mari companii au falimentat. Dacă plafonăm și după ce ridicăm plafonul ajungem în aceeași situație, nu am rezolvat nimic și distrugem piața asigurărilor obligatorii".

Reprezentanții companiile de asigurări au trimis un punct de vedere ministrului Finanțelor.

Mădălin Roșu, directorul Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România: "E greu să compari ceva de anul ăsta, ce funcționează după cu totul și cu totul alte principii, cu ceva de anul trecut. Sigur că e simplu să spui: 'Prețul de anul ăsta vs. prețul de anul trecut. Dar structura tarifului e diferită'.

Încălcă legislația europeană, pe scurt, sunt multe directive încălcate sunt câteva hotărâri ale curții europene de justiție".

În timp ce proiectul înghețării tarifelor RCA a fost amânat, mulți șoferi care au polițe Euroins, companie care a ieșit din piață, vor să renunțe la ele. Însă, cum aceasta era în unele cazuri cea mai ieftină variantă, asigurarea poate costa acum mai mult. De exemplu, un șofer de 38 de ani a plătit, pentru o mașină destul de puternică, 2.200 de lei în ianuarie. Vrea să renunțe la poliță, dar acum cea mai ieftină variantă este 2.500 de lei.

Citește AICI proiectul retras de ASF. 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
FOTO | Imaginea cu Vladimir Putin care a stârnit revoltă! Ucrainenii acuză lipsă de reacție la nivel mondial
Citește și...
Noi reguli pentru trotinetele electrice în București. Amenzi de până la 5.000 de lei pentru cei care le încalcă

Trotinetele electrice vor avea reguli mult mai stricte în București. Dacă în Sectorul 1, acestea au fost interzise în parcuri, și la locurile de joacă și Primăria generală pregătește un regulament nou, pentru cele de închiriat. 

Primele efecte după scufundarea barjelor în Dunăre. Câte zile de funcționare a primit în plus reactorul de la Cernavodă

Operațiunea de scufundare a celor 4 barje, în Dunăre s-a încheiat, iar primele efecte se văd, la Cernavodă. Nivelul apei a crescut, cu 4 centimetri în dreptul pompelor de răcire ale Unității 2. 

Alertă pe litoral. Valuri de peste 1,5 metri și curenți puternici. Un bărbat de 56 de ani a murit în Mamaia Nord

Duminică a fost alertă pe toate plajele de pe litoral. Un bărbat a murit, după ce i s-a făcut rău în apă, în Mamaia Nord.

Recomandări
MAI: Mitul „ambulanțelor negre” revine pe TikTok. Cum au ajuns imaginile generate cu AI să realimenteze o legendă urbană

MAI avertizează că mitul „ambulanței negre” a revenit pe rețelele sociale, alimentat de informații false și imagini create cu AI. Autoritățile subliniază că în România nu a fost înregistrat niciun caz de răpire în care să fie implicate ambulanțe.

Statul, marele beneficiar al investițiilor din Pilonul III. Cea mai mare parte a banilor ajunge în titluri de stat

Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) aveau active în valoare de 8,8 miliarde de lei, la finalul lunii iunie 2026, în creştere cu 40% comparativ cu nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului anterior, conform unui raport al ASF.

NATO, sub amenințarea unui atac limitat rusesc. WSJ: Putin ar putea trimite militari în uniforme fără însemne

Serviciile de informații americane au avertizat că președintele rus Vladimir Putin ar putea pune la încercare NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru în următorii ani.