Aproximativ 12 unităţi de învăţământ din judeţul Buzău nu deţin autorizaţie sanitară

62381932

Un număr de 12 unităţi de învăţământ din judeţ nu deţin autorizaţie sanitară, iar 64 au grupuri sanitare în exteriorul clădirilor, racordate la fose septice.

Potrivit autorităţilor sanitare, majoritatea instituţiilor de învăţământ corespund din punct de vedere al avizelor sanitare, existând şi şcoli care, din cauza unor deficienţe constatate pe parcursul unor verificări, nu au reuşit să obţină autorizaţii, conform unui raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, înainte cu o săptămână de începerea noului an şcolar, citează Agerpres.

Potrivit autorităţilor sanitare, majoritatea instituţiilor de învăţământ corespund din punct de vedere al avizelor sanitare, existând şi şcoli care, din cauza unor deficienţe constatate pe parcursul unor verificări, nu au reuşit să obţină autorizaţii.

„În judeţul Buzău sunt înregistrate 483 de unităţi de învăţământ preuniversitar, din care 113 în mediul urban şi 370 în mediul rural. Dintre acestea, 471 colectivităţi de copii şi tineri deţin autorizaţie sanitară de funcţionare în baza declaraţiei de proprie răspundere.

12 colectivităţi de copii nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare ca urmare a existenţei unor deficienţe ale condiţiei de mediu sau a nesolicitării unei autorizaţii sanitare noi, după finalizarea lucrărilor de reabilitare sau schimbarea structurii unor colectivităţi autorizate anterior.

DSP Buzău a notificat autorităţile publice locale pentru remedierea deficienţelor şi depunerea documentaţiilor de autorizare sanitară până la începerea noului an şcolar", se arată într-un raport pus la dispoziţie de DSP Buzău, ca urmare a unei solicitări AGERPRES.

Distribuţia apei potabile în şcoli se face, în general, în sistem centralizat, existând o singură unitate de învăţământ care se foloseşte de o sursă improvizată.

„410 unităţi de copii şi tineri sunt racordate la sistemul centralizat de aprovizionare cu apă al comunităţilor, 72 dispun de sursă proprie de apă cu sistem interior de distribuţie şi o unitate dispune de sursă improvizată de aprovizionare cu apă", arată DSP Buzău.

Totodată, 64 de instituţii de învăţământ dispun de grupuri sanitare în afara imobilelor în care elevii şi cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea.

„127 de unităţi au grupuri sanitare interioare racordate la sistemul de canalizare al localităţii, 292 au grupuri sanitare interioare racordate la fose septice vidanjabile, 64 au grupuri sanitare exterioare racordate la fose septice vidanjabile", informează autorităţile sanitare.

Acelaşi raport arată că inspectorii de sănătate publică au reluat controalele în unităţile de învăţământ, ca urmare a unei tematici impuse de Ministerul Educaţiei.

"În perioada septembrie 2022 - august 2023, DSP Buzău a eliberat 16 autorizaţii sanitare de funcţionare şi 45 de notificări de asistenţă de sănătate publică pentru efectuarea de reabilitări sau construcţii de unităţi de învăţământ.

De la începutul anului 2023, inspectorii sanitari au efectuat 39 de controale, din care 13 în unităţi pentru preşcolari, 15 pentru şcolari, 7 liceal, 2 postliceal, 1 învăţământ special şi 1 after-school.

La două licee s-au identificat unele săli de clasă cu parchet sau lambriu degradat pentru care s-au dispus termene de remediere şi au fost aplicate 2 avertismente. În perioada 04 - 29.09.2023 se va desfăşura acţiunea tematică de control în unităţile de învăţământ preuniversitar dispusă de Ministerul Educaţiei - Inspecţia Sanitară de Stat", se subliniază în raportul DSP.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Al cincilea deces în urma exploziilor de la Crevedia. Un bărbat internat la Bagdasar-Arseni a murit

Încă un deces în urma exploziilor de la Crevedia a fost înregistrat marți dimineață. Un bărbat în vârstă de 34 de ani, de origine nepaleză, internat la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni a murit.

Un turist s-a înecat la Jupiter după ce a fost oprit de mai multe ori de salvamari să intre în mare

Un bărbat de 40 de ani s-a înecat luni seară în stațiunea Jupiter, unde steagul roșu a fost arborat întreaga zi, din cauza valurilor mari și a curenților puternici.  

Cine ar fi luat-o de acasă pe fata dispărută în Chitila alături de nepoțelul ei. Norvegia, mama ei: „Mi-au răpit 2 copii”

Polițiștii caută de mai bine de 12 ore doi minori care au plecat luni din casa lor din Chitila, județul Ilfov, și n-au mai revenit.  

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.