Aproape 9 milioane de români s-au autorecenzat online. De marți recenzorii vor merge la cei care nu au completat formularul

×
Publicitate

Aproape nouă milioane de români au participat la prima etapă a recensământului. Ei reprezintă 47% din populație.

De marți ar fi trebuit să înceapă etapa a doua în care recenzorii merg acasă la cei care nu au completat formularele pe internet, însă autoritățile au amânat din nou momentul, cu câteva zile. În unele zone din țară nu sunt suficienți angajați, iar la ceilalți nu au ajuns tabletele de pe care se vor completa chestionarele.

Peste 20 de mii de recenzori vor bate la ușile celor care nu s-au autorecenzat în cele două luni stabilite de autorități. Cel puțin așa și-au planificat organizatorii. În realitate, în unele locuri încă se caută personal. Numai în București lipsesc jumătate dintre recenzorii necesari.

Sectorul 2, de exemplu, a fost împărțit în 282 de zone de recenzare. Teoretic, ar fi nevoie de tot atâția recenzori, câte unul pentru fiecare zonă în parte. Numai că primăria a reușit să adune până acum doar 58 de oameni dispuși să meargă pe teren. Adică nici măcar un sfert.

Așa că recenzorii vor ieși pe teren abia vineri, trei iunie. Până atunci, autoritățile au răgaz să îi instruiască pe cei implicați în proiect. În sectorul 1 a avut loc luni a noua ședință.

Fiecărui recenzor îi va fi desemnată o zonă. Acesta va avea la dispoziție șase săptămâni să treacă pe la toate gospodăriile. Atenție, sunt vizate inclusiv locuințele unde autorecenzarea s-a făcut parțial. Dacă, de exemplu, dintr-o familie cu cinci membri au completat chestionarul online doar doi, pentru ceilalți trei va veni acasă un recenzor care va fi ușor de recunoscut.

Mihai Bondoc, inspector superior la Direcția de Statistică București:Va avea legitimația de la primărie, de recenzor, se va legitima cu buletinul, va avea o tabletă pe care va obține datele de la fiecare locuință și gospodărie. Deci ei au obligația de a se legitima.

Totdată, recenzorii vor avea libertatea să își facă propriul program și vor putea lucra inclusiv în weekend.

Bogdan Drăghia, purtătorul de cuvânt al Recensământului:Dacă doresc să vină după o anumită oră, se pot duce după o anumită oră, pot face mai multe vizite la aceeași adresă, pot lăsa un bilețel în cutia poștală, un bilețel la ușă, pot lăsa o vorbă la vecini, astfel încât, la un moment dat, să poată intra în contact cu persoana care trebuie să fie recenzată.”

Cei care refuză ori împiedica accesul recenzorului în locuință pot fi amendați cu până la 5 mii de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Un tânăr din București a dispărut de trei zile. Poliția cere ajutor pentru a-l găsi

Un tânăr de 17 ani este căutat de Poliția Capitalei după ce a dispărut.

Lege promulgată: Părinţii primesc zile libere în cazul suspendării cursurilor cu prezenţă fizică

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinţilor şi altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului.

Tânărul care salvează copii, după ce a fost traficat și el la 18 ani

Sunt la sediul ONG-ului „Zâmbește pentru Viitor”, în Brașov. La birou, Bianca, asistentă socială, lucrează la dosarele copiilor pe care îi ajută asociația.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.