Aplicația TikTok ar putea fi interzisă și în instituțiile de stat din România. DNSC a cerut o analiză

×
Publicitate

După ce Comisia Europeană și Parlamentul European au interzis accesul angajaților la TikTok de pe telefoanele de serviciu, autoritățile de la noi se gândesc la aceeași măsură.

Guvernul a demarat deja o analiză pentru a vedea dacă aplicația dezvoltată de o companie chineză, folosită chiar și de politicienii de la noi, ridică riscuri de securitate. Verificările făcute vizează toate instituțiile de stat și se referă doar la dispozitivele de serviciu ale angajaților, nu și la cele personale.

O postare, în care apare o cucuvea rătăcită în Parlament, este pe contul oficial al Senatului de pe aplicația TikTok, una dintre cele mai populare rețele sociale la nivel global.

Sergiu Nazaru, consilier parlamentar Senat: „Cum ne alegem subiectele - ne ghidăm în funcție de ce credem că ar vrea să vadă utilizatorii de TikTok despre Senat. Încercăm să transmitem mesaje mai vioaie, mai jucăușe, alternative, astfel încât publicul să știe despre ele, vom face în viitor și filmulețe despre istoria Senatului.”

Aplicația TikTok, pe care sunt prezenți mai mulți politicieni de la noi, este acum și sub lupa autorităților române. Recent, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European au interzis folosirea ei pe telefoanele, tabletele și laptopurile de serviciu ale angajaților. Oficialii sunt îngrijoraţi cu privire la securitatea datelor.

Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, explică pentru ȘtirileProTv ce urmează.

Sebastian Burduja. Ministrul Digitalizării: „Instituțiile responsabile de securitatea cibernetică în acest moment fac o analiză o acestei aplicații, TikTok, - vizează genul de date care sunt colectate, în ce scop sunt utilizate, dacă se limitează la date care au legătură strictă cu funcționalitatea platformei, sau sunt și alte date extrase de această aplicație, și modul în care sunt folosite. Dacă în urma analizei, riscurile sunt atât de grave încât această concluzie este că trebuie interzisă aplicația la nivelul instituțiilor - este o variantă, e o variantă totuși extremă, noi nu dorim să afectăm piața privată. Dacă această analiză reflectă riscuri suficient de mari, se poate ajunge până acolo.”

Reporter: Aveți cont de TikTok?

Sebastian Burduja: „Am un cont, dar este gestionat de membri ai echipei mele, dar nu de pe dispozitive de serviciu”.

Ce fel de date colectează TikTok

Silviu Stahie, specialist în securitate informatică: „Tipul acesta de aplicații trimit înapoi tipul de dispozitiv, localizarea persoanei care folosește aplicația, interese, liste de prieteni, deci sunt destul de multe informații sensibile care circulă prin aplicație. Momentan, e un pic neclar ce se întâmplă cu datele stocate de TikTok.”

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică va trimite în următoarea săptămână un formular către toate instituțiile statului, ca să-și facă propria analiză asupra utilizării acestei aplicații pe dispozitivele de serviciu, cu evidența utilizatorilor. Temerile legate de securitate vin după ce compania chineză ByteDance, care dezvoltă TikTok, a recunoscut că unii angajați din statul asiatic ar putea accesa datele utilizatorilor europeni. În Danemarca, parlamentarilor li s-a cerut să-și dezinstaleze aplicația de pe telefoanele de serviciu, din cauza riscului de spionaj.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Un român s-ar putea număra printre victimele tragediei feroviare din Grecia. ”Acei oameni au cumpărat bilete spre moarte”

Un român s-ar putea număra printre victimele accidentului de tren din Grecia, în urma căruia au murit zeci de persoane.   

Ce ar fi trebuit să facă polițistul care a cerut mită 300.000 de euro pentru a-l scăpa pe un om de afaceri de un dosar

Un polițist de la Direcția de investigare a criminalității economice a fost reținut de procurorii DNA pentru fapte de corupție, după ce ar fi cerut 300.000 de euro de la patronul unui depozit de cherestea.

Banii din PNRR nu au venit din cauza centralelor Turceni și Rovinari. Trebuiau închise, dar Guvernul nu a găsit soluții

3,2 miliarde de euro, bani din Planul Național de Reziliență și Redresare, sunt încă blocaţi, deşi ar fi trebuit să îi primim încă din ianuarie.

Recomandări
MF anunță execuția bugetară la 7 luni: Deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB

Ministerul Finanțelor a făcut publică luni execuția bugetară pe primele 7 luni ale anului, potrivit căreia deficitul s-a redus cu 28,36 miliarde lei, până la 2,34% din PIB.

SUA au atacat din nou Iranul. Teheranul anunță represalii și lovește baze americane din Iordania

Statele Unite au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului împotriva unor ţinte americane din Iordania, transmite AFP.

Simplu de aplicat. Cum folosim metoda ”sinking funds”, ca să evităm cheltuielile prea mari, care lovesc bugetul familiei

Vacanța e pe terminate, începe școala și urmează o lună aglomerată pentru bugetul familiei. Dacă unele cheltuieli sunt neprevăzute, pentru altele ne putem pregăti din timp.