Un antidiabetic care provoacă cancer face furori pe TikTok drept metodă miraculoasă pentru slăbit

62326982
Shutterstock

Un antidiabetic face furori pe reţeaua socială TikTok, unde hashtagul #Ozempic a acumulat peste 500 de milioane de vizualizări, datorită proprietăţilor sale care ajută la slăbit, fenomenul provocând tensiuni în aprovizionare şi îngrijorând medicii.  

"Am început Ozempic acum şase săptămâni", povesteşte o utilizatoare americană de TokTok într-un clip video vizionat de aproape 100.000 de ori.

În pantaloni mulaţi şi bustieră, tânăra, vizibil mai slabă comparativ cu fotografiile ei realizate "înainte", continuă: "N-am făcut niciun exerciţiu, doar mi-am injectat produsul!".

Ozempic, remediu miraculos? Acest produs injectabil este, de fapt, indicat pentru "tratamentul diabetului de tip 2 insuficient controlat" la adulţi, precizează laboratorul Novo Nordisk, care îl comercializează în Franţa din 2019.

Semaglutida, ingredientul său activ, acţionează ataşându-se de receptorii unui hormon care are rol în controlul glicemiei şi stimulează eliberarea de insulină atunci când nivelul de glucoză din sânge este ridicat.

De asemenea, încetineşte golirea stomacului, reducând astfel pofta de mâncare şi conducând la pierderi semnificative în greutate, în jur de 10% într-un an, notează AFP.

În Franța se vinde cu rețete falsificate 

O proprietate care i-a permis producătorului să obţină comercializarea semaglutidei în numeroase ţări, inclusiv în Statele Unite, la o doză mai mare şi sub o altă denumire, Wegovy, pentru tratamentul obezităţii.

În Franţa, Wegovy a primit un aviz favorabil de la Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS), pentru tratamentul obezităţii, la sfârşitul lunii decembrie. În prezent, este limitat persoanelor foarte obeze, cu o boală asociată.

În aşteptarea unei decizii din partea autorităţilor cu privire la preţul şi decontarea acestuia, Wegovy este livrat în sistem limitat, "spre deosebire de Ozempic, care este disponibil cu o reţetă obişnuită", a declarat profesorul Jean-Luc Faillie de la Universitatea din Montpellier, Franţa.

Rezultat: "farmaciştii au găsit reţete" de Ozempic pentru persoane fără diabet, precum şi "reţete falsificate, folosite de mai multe persoane", a adăugat el.

Agenţia Naţională a Medicamentului (ANSM) din Franţa a chemat la ordin medicii, cerându-le să respecte cu stricteţe indicaţia privind diabetul pentru reţetă. ANSM nu a constatat un "vârf anume sau o creştere bruscă a consumului în ultimele luni", însă în cazul Ozempic au existat "tensiuni de aprovizionare" din cauza creşterii cererii globale.

”Acesta nu este un medicament magic”

"Capacitatea actuală de aprovizionare nu satisface întotdeauna această cerere în exces", a admis Novo Nordisk, invocând "o disponibilitate intermitentă şi epuizări periodice ale stocului".

Jean-François Thébaut, de la Federaţia persoanelor cu diabet din Franţa, este îngrijorat de o posibilă "grabă" a francezilor spre Wegovy atunci când acesta va fi disponibil pe piaţa naţională, în special pentru că semaglutida este "extrem de eficientă" împotriva diabetului.

Specialista în obezitate Karine Clément, de la Institutul francez pentru sănătate şi cercetări medicale (Inserm) a insistat asupra necesităţii ca Wegovy, atunci când va fi disponibil, "să fie în concordanţă cu reţeta", adăugând că "acesta nu este un medicament magic". Ca întotdeauna în obezitate, trebuie să fie însoţit de îngrijire cuprinzătoare".

Medicii sunt, de asemenea, îngrijoraţi de efectele secundare ale semaglutidei, "sub-raportate", potrivit profesorului Jean-Luc Faillie, responsabil de farmacovigilenţă, care a declarat că "nici pacienţii şi nici medicii nu sunt motivaţi să declare" eventualele reacţii adverse.

Risc crescut de cancer tiroidian după câțiva ani de tratament

Pe lângă greaţă, "există şi riscuri mai rare, dar mai grave, precum pancreatită acută, care poate apărea chiar şi la doze mici, tulburări biliare, cazuri rare de constipaţie severă care poate duce la obstrucţie intestinală", a notat el, indicând, de asemenea, un "risc crescut de cancer tiroidian" după câţiva ani de tratament.

Se întrevede un nou scandal sanitar precum cel al Mediator, se întreabă AFP cu referire la un medicament lansat pe piaţă iniţial ca medicament pentru diabet, în anii '70, dar care a fost adesea prescris şi pentru cure de slăbire, şi care ar fi cauzat decesul a cel puţin 500 de pacienţi, conform unui studiu realizat de departamentul pentru securitatea medicamentelor din Franţa.

"Avem mai multă perspectivă asupra acestei clase farmacologice", a dat asigurări profesorul Faillie. Cu toate acestea, în timp ce riscurile semaglutidei sunt "sub control", având în vedere beneficiile în diabet, "există încă incertitudini, în special la pacienţii obezi, pe termen lung", a adăugat el.

"Dacă este folosit pentru a slăbi câteva kilograme, acolo beneficiul terapeutic este nul, este doar estetică, în timp ce riscurile sunt mereu prezente", a avertizat specialistul.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62325941
Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a confirmat că va candida pentru un nou mandat

Preşedintele american Joe Biden, cel mai în vârstă şef de stat american în funcţie, a confirmat că intenţionează să-şi anunţe candidatura la un al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din 2024, însă nu imediat, relatează AFP.  

62326976
Un cunoscut model a fost ucis și ciopârțit. Bucăți din femeie, găsite și în oala cu supă

Poliţia din Hong Kong îl caută pe fostul soţ al modelului Abby Choi, după ce trupul ei fără cap a fost descoperit, vineri, într-o casă din Tai Poe, o suburbie din Hong Kong.  

62326975
Cea mai grea întrebare primită de Volodimir Zelenski. Cum a reacționat președintele Ucrainei când a venit vorba de familie

Preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit, vineri, când s-a împlinit un an de la invazia rusă din Ucraina, despre modul în care el şi familia sa fac faţă războiului.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.