ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs gravul accident de tren din Gara Galați, în urma căruia a murit o femeie, conductor de tren

×
Publicitate

Grav accident de tren, sâmbătă seară, în Galați. O locomotivă, care urma să se cupleze unui tren Regio, a intrat cu mare viteză în singurul vagon al garniturii.

În urma impactului, o femeie, conductor de tren, a murit, iar alți trei bărbați au fost răniți. Ancheta urmează să stabilească exact cine a greșit, dar și dacă locomotiva era defectă și dacă s-au respectat toate procedurile când ea a fost pusă în circulație.

Accidentul s-a petrecut, sâmbătă seară, în jurul orei 19:30. Trenul urma să plece la 19:45, cu pasageri, din Gara Galați către Mărășești. Nu se urcase, până în acel moment, decât un călător, iar vagonul înfrânat aștepta să fie atașat la o locomotivă. Conductorul de tren și șeful de tren se aflau în spatele vagonului, în exterior, când locomotiva a venit cu viteză mare și a lovit puternic vagonul, mutând-ul circa 70 de metri mai în spate.

Martor:A trecut cu 100 la oră, i s-a blocat frânele și a intrat aici”.

Martor:Am văzut cum a trecut cu viteză. Eu am lucrat în domeniu și am zis că ceva nu-i în regulă, prea intră cu viteză-n gară. Și n-a durat zece secunde și s-a auzit bubuitura”.

În urma impactului, pasagerul care se urcase în vagon a rămas încarcerat. Femeia conductor de tren a fost aruncată pe peron. Răni au suferit și ceilalți doi bărbați din vagon.

Femeia care a murit avea doi copii

Femeia a fost resuscitată de cinci ori și, în final, a murit la spital. Gina Basoc avea 53 de ani și lucra în cadrul CFR de la vârsta de 18 ani. Făcea naveta zilnic, de la peste 30 de kilometri distanță, din localitatea unde stătea. Era mama unui băiat și a unei fetițe de numai 14 ani.

George Basoc, fiul femeii:Mi-a zis că pe la cinci pleacă cu trenul la serviciu, trebuia să se întoarcă dimineață s-o ia pe sora mea și s-o ducă la meditație”,

Călătorul are fracturi la picioare și șeful de tren, fracturi la mână și picior. Ambii rămân, deocamdată, internați. Mecanicul de locomotivă a fost externat.

Ce spun surse din anchetă despre posibila cauză a accidentului

Surse din anchetă susțin că, cel mai probabil, locomotiva avea defecțiuni. Deși fusese verificată, a fost scoasă în continuare pe traseu, chiar sâmbătă venise cu un tren de la Ploiești. Sâmbătă seară, însă, a pornit din triaj cu o viteză fulminantă, de 95 de kilometri pe oră, în condițiile în care ar fi trebuit să circule doar cu 10 kilometri pe oră. Mecanicul a reușit s-o înfrâneze numai până la 75 de kilometri pe oră.

Laurențiu Dumitru, directorul Agenției de Investigare Feroviară Română: Primele informații sunt că a existat o accelerare necomandată a locomotivei, nu știm care au fost cauzele”.

Traian Preoteasa, director CFR Călători: Nu există de 30 de ani achiziție de locomotive noi, numai că această locomotivă a avut o revizie tehnică pe 13 aprilie și un pth de dimineață”.

Reporter: Cât de veche este această locomotivă? Are 30 de ani?

Traian Preoteasa, director CFR Călători:Are mai mult, sigur”.

În plus, conform procedurilor, femeia care a murit, conductor de tren, ar fi trebuit să se afle pe peron, nicidecum în spatele vagonului, pe scară. Ea ar fi trebuit să aștepte ca locomotiva și vagonul să se alinieze, ca mai apoi să treacă la manevrele de cuplaj care-i reveneau. Mecanicul locomotivei are 50 de ani și de 15 ani lucrează pe locomotive. De altfel, el este și instructor autorizat.

Accidentul feroviar e anchetat atât de o comisie a Ministerului Transporturilor, cât și de procurori.

În timp ce incidentul din Galați ne arată cât de depășite sunt trenurile cu care circulăm, ministrul Transporturilor a postat pe Facebook că vrea „ca standardele tehnice în sistemul feroviar să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete”.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Motivul din spatele crimei urmată de sinucidere din Alba Iulia. De ce și-ar fi omorât un tată copilul de numai un an

Caz șocant în Alba Iulia. Un tată de 27 de ani și-a omorât copilul de numai un an, apoi s-a sinucis. Bărbatul n-a putut accepta despărțirea de mama copilului și faptul că putea sta cu băiatul lui doar în weekend-uri.

Jandarm ucis pentru 5.000 de euro, la Râșnov. Sărise în ajutorul unui prieten

O răfuială s-a încheiat tragic într-o vilă din Râșnov. Un bărbat de 40 de ani, care încerca să recupereze o datorie de peste 5.000 de euro, l-a atacat cu cuțitul pe cel care-i datora banii.

Margareta, Custodele Coroanei, împlinește 74 de ani. Imagini inedite cu Majestatea Sa, în GALERIE FOTO

Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere, actualul şef al Casei Regale împlinind 74 de ani.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.