ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul violent din Iași, soldat cu 17 victime. Greșeala flagrantă a unuia dintre șoferi

×
Publicitate

Este anchetă în județul Iași după un grav accident rutier, în urma căruia 17 persoane, inclusiv 3 copii, au ajuns la spital.

Pe drumul european E85, un camion a intrat frontal, vineri după-amiază, într-un autocar în care se aflau 28 de oameni. Trei femei sunt internate acum la terapie intensivă, iar una dintre ele are un braț amputat.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Accidentul s-a petrecut în localitatea Lețcani. Autobuzul circula regulamentar pe ruta Iași-Hârlău în momentul în care, din sens opus, șoferul camionului a intrat în depășire și a izbit frontal mijlocul de transport în comun. Impactul a fost atât de puternic, încât pe carosabil au rămas împrăștiate bucăți din caroseria autobuzului și paleți căzuți din camion.

Bărbat: „Am văzut duba, care e răsturnată acolo. A depășit linia continuă și s-a izbit exact în șofer."

În mijlocul tragediei, o doctoriță și soțul ei, pompier – aflați în timpul liber, au fost primii care au acordat ajutor victimelor. Apoi zona a fost împânzită de zeci de pompieri, echipaje de ambulanță și polițiști.

Bărbat: „Eram în autobuz, în spate. M-am trezit dintr-o dată și, când m-am uitat, am văzut că vine asta cu paleți și am văzut că se ciocnesc. Atât am apucat să bag mâna, să nu-i vină soției paleți în față."

Femeie: „M-am văzut cu capul în scaunul din față și a picat pe capul meu sticla, țărâna, nici nu știam ce să mai fac."

Georghiță Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași: „A fost activat Planul Roșu de intervenție, măsură care presupune suplimentarea semnificativă a resurselor medicale și de salvare la fața locului."

29 de oameni au fost implicați în accident - cu tot cu cei 2 șoferi. Dintre pasageri, 14 adulți și 3 copii au ajuns la spital. După primele îngrijiri, au rămas internate 9 persoane. 3 paciente sunt la terapie intensivă, două dintre ele intubate.

Medicii au fost chemați de acasă, pentru a face față numărului mare de victime. Chirurgii s-au străduit să-i salveze unei femei brațul amputat, însă...

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași: „La consultul și de chirurgie plastică s-a constatat că nu se poate face replantarea segmentului cules de la locul accidentului și transportat de către echipajul SMURD pentru că efectiv acesta era zdrobit, lipsit de vitalitate.”

Cei doi șoferi au fost testați pentru alcool, iar rezultatele au fost 0. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62546444
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.
62474027
Jandarmeria Capitalei, în alertă, din cauza unor proteste anunțate pe TikTok în ziua în care Nicușor Dan depune jurământul
Jandarmeria Capitalei precizează, sâmbătă, că nu a fost notificată cu privire la desfăşurarea unei adunări publice în Piaţa Constituţiei, aşa cum prevede legea.
62546416
Tragedie pe o șosea din Vrancea. Trei morți și un rănit, după ce două autoutilitare s-au lovit frontal
Trei persoane au murit, în urma unui accident cumplit între localităţile Păuneşti şi Pufeşti din judeţul Vrancea, sâmbătă.