ANIMAȚIA GRAFICĂ a atacului din Săpoca. Prima sancțiune după masacru: o amendă de 1.000 de lei
Numărul morţilor în urma atacului sălbatic de la Săpoca a ajuns la cinci, după ce una dintre pacientele transferate în Capitală s-a stins noaptea trecută.
Ceilalţi răniţi sunt monitorizaţi în continuare, însă în cazul unora dintre ei pronosticul rămâne rezervat. Între timp, la spitalul de neuropsihiatrie din judeţul Buzău continuă anchetele, iar raportul Corpului de control al Ministerului Sănătăţii vorbeşte despre încălcări grave ale protocoalelor şi procedurilor medicale.
În salonul în care a fost internat individul care a provocat masacrul erau 7 pacienţi în 6 paturi, deşi regulamentul interzice asta, iar asistentele care au fost de serviciu nu pot demonstra că i-au administrat sedativul prescris de doctor. Luni, managerul de la Săpoca şi-a dat demisia.
Reprezentanții spitalului susţin că mai puţin de un minut i-a trebuit bărbatului pentru a provoca măcelul, iar personalul medical nu ar fi avut timp să intervină. Însă ancheta făcută de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a scos la iveală un lung şir de erori umane şi încălcări ale normelor.
Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: „Daţi-mi voie să cred sau cel puţin logica îmi spune, după ce am văzut şi locul faptei, că într-un minut nu se putea întâmpla asta la 15 metri este biroul asistentei. La un moment dat, unul dintre saloane are o uşă batantă, am întrebat: „Nu aţi auzit când a intrat printre uşi cu stativul?” Mi-au spus că uşile sunt deschise. Dacă sunt deschise, nu s-a auzit când oamenii ăia au fost loviţi?"
Ancheta şi imaginile de pe camera de supraveghere vor lămuri filmul tragediei. Până acum se ştie că în noaptea de 16 august bărbatul a fost transferat de la Spitalul Judeţean la Săpoca cu sindrom de sevraj la etanol şi crize convulsive. A fost dus iniţial la somatopsihiatrie, sector cu supraveghere continuă.
14 ore mai târziu a fost mutat în salonul 206, însă în fişa medicală nu este consemnată starea lui. În noaptea de sâmbătă, un alt pacient, şi el aflat în sevraj, este internat în salonul 206, în pat cu bărbatul, lucru interzis de regulament. În plus, spune ministrul Sănătăţii, în secţie existau paturi libere.
În mai puţin de 2 ore, bărbatul se trasformă într-o fiară: cu un stativ de perfuzii începe să îi lovească pe cei 6 pacienţi din salonul său. Apoi merge în încăperea vecină, unde îi loveşte cu bestialitate şi pe cei 6 bolnavi internaţi acolo. Incidentele s-au petrecut la doar 15 metri de camera asistentelor, aflată în salonul cu supraveghere permanentă. Când asistentele au dat alarma, bărbatul a ieşit din salon, a străbătut holul şi a luat-o pe un culoar de legătură. Apoi a intrat într-un salon unde în cele din urmă a spart un geam şi reuşit să iasă din spital.
A fost momentul în care l-au văzut doi poliţişti aflaţi în zonă.
Șir lung de erori
Agent şef: „A apărut portarul din gheretă, în urma sa o persoană de sex masculin având în mână o ţeavă metalică, îmbrăcat în pijamale. Am procedat la somare, după mai multe somații a lăsat ţeava jos. Este un om de statură înaltă, corpolent.”
Polițist: „A opus rezistenţă, dar fiind ajutaţi şi de paznic l-am imobilizat şi l-am dus la camera de garda''
Dr. Viorica Mihălașcu, director la Spitalul Săpica: „Atacurile s-au derulat foarte rapid. În primul salon pacienţii nu au reacţionat. În cel de-al doilea salon, personalul a încercat să intervină, dar el a ieşit pe geam.”
Un lung şir de erori au dus însă la acest deznodământ. Mai exact, stativul de perfuzii nu ar fi trebuit să fie la îndemâna bolnavilor. În plus, nu se ştie dacă într-adevăr pacientul fusese sedat, aşa cum indicase doctorul.
Sorina Pintea: „Este vorba de o proastă organizare a activităţii medicale. Dăm vina pe sistem, dar sistemul suntem noi.”
Iar pe lângă ancheta Corpului de control, la spitalul din Săpoca fac cerectari şi cei de la Colegiul Medicilor.
Colegiul Medicilor: „Anchetăm corectitudinea tratamentului, modul de purtare şi de urmărire a bolnavilor, repartizarea lor - situaţia asta cu 2 în pat.''
Luni, Direcţia de Sănătate Publică l-a amendat pe medicul care a fost de gardă sâmbătă noapte cu 1000 de lei pentru că i-a pus în acelaşi pat pe cei 2 bolnavi.
Ministrul Sănătăţii a vizitat luni un alt sediu al spitalului Săpoca, secţia exterioară de la Ojasca. De altfel, un raport întocmit în urmă cu 2 ani de Centrul de Resurse Juridice arată neregulile grave descoperite acolo. Printre altele, pacienţii de acolo au spus că sunt legaţi, bătuţi şi nu li se dau haine groase iarna.”
„La o discuţie cu 3 pacienţi, aceştia povestesc despre bătăile pe care le primesc de la supraveghetrori, infirmieri (...) cu mătura, cu ce nimeresc. Sunt împinşi, legaţi de pat. Întrebaţi dacă au spus cuiva că sunt bătuţi, pacienţii afirmă că nimeni nu ia nicio măsură, le este teamă de medici, pentru că îi leaga'', scrie în raport.
În tot acest timp, în spitalele din Capitală, medicii încearcă să-i salveze pe răniţi. Din păcate o femeie s-a stins noaptea trecută la Floreasca.
Starea victimelor
Femeia care a murit la Spitalul Floreasca avea 88 de ani. În noaptea de duminică spre luni a făcut stop cardio-respirator și nu a mai putut fi resuscitată.
Ceilalți opt răniți sunt internați în continuare în spitalele din Capitală, doi dintre ei fiind în comă profundă, intubați și ventilați mecanic. Medicii sunt rezervați în privința stării lor. Așadar, nu este exclus ca bilanțul deceselor să crească în acest caz.
Un bărbat și o femeie au fost operați încă de duminică, iar luni sunt la Terapie Intensivă. Nu este exclus ca zilele următoare și alți răniți să intre în sălile de operație.
Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, vorbea de controale în toate spitalele de psihiatrie din țară, mai ales că sunt pacienți care au nevoie de supraveghere specială.
Medicii spun că în cazul celor care sunt în sevraj din cauza alcoolului situația poate degenera foarte repede.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!