Atacul sângeros de la Săpoca: starea răniților. Dezvăluiri din anchetă

×
Publicitate

Încă un pacient atacat la Spitalul de psihiatrie Săpoca a decedat, iar bilanţul nenorocirii se ridică astfel la cinci morţi: 3 bărbaţi şi două femei.

Măcelul putea fi evitat, susţine ministrul Sănătăţii, care a vizitat duminică seara ospiciul. Între timp, managerul spitalului şi-a dat demisia.

Totul a pornit după ce un individ internat pentru alcoolism, la cererea familiei, a făcut o criză, când un alt pacient a fost cazat în acelaşi pat cu el. Dezlănţuit, omul s-a folosit de un stativ medical, şi, pe lângă pacienţii omorâţi, a mai rănit grav opt persoane.

Ancheta ordonată de ministrul Sănătății a scos la iveală neglijențe grave din partea personalului şi nerespectarea procedurilor. Luni dimineaţă, în urma raportului Corpului de control al ministerului Sănătăţii, managerul Spitalului Săpoca şi-a dat demisia.

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ”Măsurile pe care MS le-a decis sunt legate de o plângere penală pe care o vom depune privitor la activitatea medicului de gardă, a asistentelor care au fost în tura de noapte atunci când s-au produs crimele. Nerespectarea procedurilor, a regulamentelor duce la astfel de situaţii. Nu are legătură cu politicul, cu organizarea sistemului de sănătate, are legătură cu faptul că cineva nu şi-a respectat atributiile''.

Potrivit ministrului Sănătăţii, în urma cercetărilor a reieşit că bărbatul de 38 de ani a fost internat joi seara în saloanele sub supraveghere. Sâmbătă noapte, însă, un alt pacient a fost adus la spital şi a fost cazat în acelaşi pat cu individul care ulterior a făcut măcel.

Măcelul s-a derulat puţin după ora 3, când cei mai mulţi dintre pacienţi dormeau. Bărbatul în vârstă de 38 de ani a folosit un stativ metalic şi a făcut o criză de o agresivitate ieşită din comun - mai întâi în salonul său, apoi în camera alăturată. Potrivit martorilor, în mai puţin de un minut a făcut 13 victime. Pintea a negat această ipoteză. 

Viorica Mihălașcu, director Spitalul Săpoca: "Lucrurile s-au derulat foarte rapid. În primul salon, pacienţii nu au reacţionat. În cel de-al doilea salon, când am mers și s-au auzit țipete, personalul a încercat să intervină, dar el a ieşit pe geam. Nu a fost niciun moment agresiv. Toată evoluţia din puţinul timp nu a dat niciun semnal de alarmă că ar putea evolua aşa. Primea un tratament conform patologiei şi simptomelor pe care le prezentă".

Individul dezlănţuit a fost oprit înainte să evadeze.
 

Autorul este în spital, sub tratament

 

Între timp, agresorul imobilizat de agenţi a fost sedat. Abia acum se află într-o cameră de izolare.

Cătălin Radu, procuror Parchetul Buzău: "În prezent, autorul este în spital sub tratament, sub paza departamentului de acţiuni speciale. Urmează audierea ca suspect, sesizarea judecătorului pentru internarea nevoluntară, ca să se vadă dacă a săvârşit faptele cu discernământ".

Bărbatul este din satul Săgeata şi fusese internat la cererea familiei, iniţial la spitalul judeţean Buzău, apoi la cel de psihiatrie.

Agresorul a primit mandat de internare medicală provizorie la acelaşi spital de psihiatrie şi va fi supus unei expertize pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul atacului.

În 2002, tot la Săpoca un alt pacient s-a baricadat în salon şi şi-a incendiat colegii. Nouă persoane au fost atunci grav rănite.

Două dintre victime vor fi operate 

 

Doi pacienţi victime ale atacului de la Săpoca şi care au fost transferaţi la Spitalul Bagdasar din Bucureşti ar putea fi operaţi luni, a informat Ministerul Sănătăţii.

“Stare stabilă în continuare a celor trei pacienţi. Bărbatul va intra azi în operaţie, e posibil şi una dintre femei”, a precizat sursa citată, informează Agerpres.

În ceea ce privește starea pacienților internați la Spitalul Universitar, medicii au anunțat că pacienta de 80 de ani, care a fost operată duminică, rămâne in stare gravă. Aceasta a suferit o traumă cranio-cerebrală foarte severă cu hemoragii multiple.

Din cauza varstei inaintate și a antecedentelor medicale, doctorii sunt rezervațti în privința șanselor de supravietuire.

Starea celei de-a doua paciente, de 72 de ani, este stationara, severă. Prognosticul se mentine rezervat.

Ambele paciente care au ajuns la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti sunt internate pe sectia de Terapie Intensiva, monitorizate de echipe mixte medicale care depun toate eforturile necesare pentru ingrijirea lor.

Unul dintre pacienții internați la Spitalul Pantelimon, un bărbat de 74 ani, a fost operat duminică, este intubat, in comă profundă, starea acestuia fiind gravă.

O altă pacientă, o femeie de 60 de ani, este in stare stabilă, staționară, sub supraveghere.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62070642
Protest spontan la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov. „Ne ameninţă tot timpul”

Protest spontan la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov. Zeci de medici, asistente şi infirmiere au ieşit în curtea unităţii, nemulţumiţi că managerul le-a tăiat din zilele de concediu suplimentare, pentru munca în condiţii de risc.

62017129
Ministrul Sănătății: 80% dintre manageri nu au ce căuta în sistemul de sănătate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a reiterat luni faptul că 80% dintre manageri "nu au ce căuta" în sistemul de sănătate şi a adăugat că va grăbi procesul privind "implementarea modificării indicatorilor de performanţă pentru manageri".

62070513
Atacul de la Săpoca a fost filmat. Pintea: "Nu se putea întâmpla într-un minut"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că nu crede că atacul de la spitalul Săpoca s-a petrecut într-un minut și că imaginile surprinse de camerele de supraveghere vor lămuri lucrurile.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.