Anchetă la o grădiniță din Baia Mare, după ce un dulap a căzut peste un copil de 4 ani, care a fost rănit la cap

×
Publicitate

Este anchetă la o grădiniță din Baia Mare după ce un copil de 4 ani a fost rănit acolo.

Un dulap a căzut peste băieţel. Acesta a fost rănit la cap și a fost transportat de urgență la spital.

Pentru că are nevoie de mai multe investigații, medicii au decis să îl interneze.

Incidentul s-a petrecut joi la grădința din Baia Mare, în jurul prânzului, chiar cu puțin timp înainte ca preșcolarii să fie preluați de părinți pentru a pleca acasă.

Potrivit celor din cadrul Inspectoratului Școlar, copilul în vârstă de 4 ani era însoțit de educatoare în încăperea unde se îmbrăcau pentru a fi luați acasă. În acea zonă se află și dulapuri unde sunt depozitate și hainele. Un corp de mobilier s-a desprins și a căzut peste copil.

Imediat, educatoarea a chemat un echipaj medical și a anunțat familia. Medicii au transmis că preșcolarul a ajuns la spital cu o fractură craniană, însă este în stare stabilă.

În tot acest timp a început o anchetă internă și se fac verificări pentru a se vedea dacă dulapul s-a desprins din perete ori nu era asigurat.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62586525
Trei cazuri de scabie au fost depistate la un spital din Timiş. DSP a declanșat o anchetă epidemiologică
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a demarat o anchetă epidemiologică la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, unde au fost depistate cu scabie trei persoane internate.
62577453
Un șofer a ignorat semnalul unor polițiști din Agigea și apoi a fost urmărit în trafic. Ce au descoperit când l-au oprit
Un şofer care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, pe DN 39, a fost urmărit şi blocat pe o stradă din Agigea. El a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o valoare de 1,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
62604285
Un botoșănean, amendat după ce a sunat repetat la 112 și a amenințat că va da foc blocului. Polițiștii l-au imobilizat
Un bărbat din Botoșani a sunat de mai multe ori la 112 fără motiv, punând muzică, jignind polițiștii și amenințând că va da foc blocului său, oferind informații false despre locuință, dar a fost localizat de polițiști.