Alertă la Fălticeni după ce un bărbat a pierdut un râs. Felina exotică a scăpat din lesă

×
Publicitate

S-a dat alarma la Fălticeni sâmbătă seara, după ce un bărbat a sunat la 112 să reclame că a pierdut o felină exotică.

Bărbatul, care venise din Iași, în vizită la rude, a povestit că a scăpat din lesă animalul scos la plimbare. După câteva ore de căutări, a fost găsit pe o stradă.

Era aproape ora 18, când un bărbat a sunat la 112 și a făcut anunțul care a pus pe jar autoritățile din Fălticeni.

Magdalena Hatnean, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Suceava: „În jurul orei 17:45, un bărbat a sesizat prin apel 112 că deține un râs pe care l-a scăpat din lesă și nu-l mai poate prinde. Persoana respectivă, aflată la rude în Fălticeni, adusese cu el animalul, un râs de un an, achiziționat din Polonia.”

ras pierdut

Era de fapt un caracal, o felină care trăiește în Africa și Orientul Mijlociu, numit și râsul de deșert sau râsul de stepă. În mediul său natural se hrănește cu animale mici, dar e destul de puternic pentru a vâna antilope sau capre domestice.

Autoritățile au transmis și un mesaj Ro-Alert în zonă și a fost sesizată Poliția Animalelor, în timp ce echipaje de jandarmi au început imediat căutările.

După câteva ore, felina a fost găsită în siguranță. Proprietarul a declarat că este înregistrată și are microcip. A primit totuși un avertisment pentru nesupravegherea animalelor care pot reprezenta un pericol.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62567811
Percheziții în Mehedinți și Dolj. Polițiștii au ridicat 38.000 de pachete de țigări și sume mari de bani
Percheziții la 25 de adrese din Mehedinți și Dolj într-un dosar de contrabandă cu țigări. Polițiștii de frontieră au prins inițial în flagrant trei suspecți, de la care au fost ridicate 4.000 de pachete de țigări netimbrate.
62564633
Unsprezece persoane, între care şapte copii, au fost găsiți de Salvamont Maramureș, după ce s-au rătăcit în Munţii Rodnei
Salvamontiştii din Maramureş au reușit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, să salveze un grup de turişti format din unsprezece persoane, între care şapte copii, care se rătăcise în Munţii Rodnei. 
62567810
Incendiu fără precedent în orașul Târgu Jiu. 200 ha de vegetație au ars
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă la marginea orașului Târgu Jiu. Peste 200 de hectare de vegetație uscată au ars câteva ore, în apropierea mai multor case.