Alertă în Sovata din cauza unui urs. A fost emis mesaj RO-Alert

×
Publicitate

Alertă în Sovata, miercuri dimineaţă, după ce un urs a ajuns în oraș. Prima dată a intrat în grădina unei gospodării, apoi s-a plimbat printre blocuri.

Atunci a fost trimis și un mesaj de tip Ro-Alert. Cum oamenii plecau spre locul de muncă sau își duceau copiii la școală, polițiștii și jandarmii au ieșit pe străzi să îi avertizeze și să încerce să alunge animalul. Din fericire, nu au fost victime, iar sălbăticiunea s-a întors în pădure.

Ursul și a făcut apariția în grădina unui localnic din Sovata. Aici a stat câteva ore, după care a început să coboare printre clădiri. A fost momentul când s-a dat mesajul Ro-alert, prin care oamenii au fost atenționați să rămână în locuințe. Imediat, trecătorii au început să fie avertizați și pe străzi.

În imaginile surpinse în oraș, ursul pare să nu se sperie de zgomotele din jur sau de oameni. Puțin dezorientat, acesta alege străduțele de prin spatele blocurilor. Din oraș, animalul și-a continuat plimbarea prin stațiune.

Localnic: „Oamenii merg la serviciu dimineața singuri. Nu se poate, și nu știu de ce nu au reușit să rezolve problema”.

Oamenii spun că urșii își caută de mâncare în această perioadă și așa se face că ajung să coboare des din pădure.

Localnic: „Ocolul Silvic ar trebui să facă ceva, să le dea de mâncare în pădure, să nu intre în oraș. Am înțeles că era și pe strada Făget și în stațiune”.

Localnic: „Nu-i normal ca pe timp de iarnă să umble. De flămând cred. Altă dată, iarna, nu prea umbla și ziua”.

Și turiștii au fost cu ochii în patru, mai ales după ce au primit mesajul Ro-Alert.

Turist: „Am luat-o în glumă, dar este o treabă serioasă”.

Turist: „Se obișnuiesc să caute la gunoi. De aia sau obișnuit cu măncarea”.

Deocamdată, ursul a fost alungat în pădure, dar nu există nici o garanție că acesta nu s-ar putea întoarce.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62309994
Cu cât va fi impozitat bacșișul în România și cum va fi trecut pe bon. Vom putea să îl plătim și cu cardul

De la 1 ianuarie 2023, bacşişul dat în baruri şi restaurante va fi recunoscut oficial în România. Astfel, suma pe care o lăsăm chelnerului se va regăsi pe bon şi va fi impozitată.

62294267
Un bărbat din Gorj a anunțat poliția că o fată a fost răpită și a pornit în urmărirea mașinii. Ce a urmat

Șoferul unui microbuz aflat în Gorj a sunat poliția, miercuri, și a anunțat că o fată a fost urcată cu forța într-o mașină. 

62309975
Accident grav în Galați. Un autocar și un microbuz s-au ciocnit. Mai multe persoane sunt rănite. GALERIE FOTO

Şapte persoane au fost rănite într-un accident produs, miercuri, în localitatea Nicoreşti, judeţul Galaţi, după ce o autoutilitară şi un autobuz cu 30 de pasageri s-au ciocnit.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.