Autoritățile sanitar-veterinare au impus măsuri stricte de supraveghere și restricții pentru a preveni pătrunderea virusului în România. Două ferme și crescătorii de porci din zona de protecție nu mai au voie, deocamdată, să comercializeze animale vii, carcase ori produse din carne de porc.
Alerta a fost declanșată după ce autoritățile din Ungaria au confirmat mai multe cazuri de pestă porcină africană la o fermă din localitatea Vallaj, în apropierea graniței cu România. Aproape 3.000 de animale au fost sacrificate.
Nicolae Dumuța, DSVSA Satu Mare: După notificare, desigur, am întreprins măsuri pentru a preveni pătrunderea virusului și pe teritoriul nostrum au fost monitorizate întreaga zonă și toate trecerile de la graniță, Urziceniul și Petea, și nu numai, tot ce înseamnă circulația animalelor vii și a produselor, în special cu proveniență din Ungaria. Până la această oră nu am avut probleme respectiv tranzitări, transporturi clandestine sau cu suspiciunea de introducere a virusului. Este o boală care este foarte greu de controlat se transmite ușor și este un virus rezistent.
Ce măsuri de prevenție au fost luate
În comuna Urziceni, aflată în apropierea focarului din Ungaria, autoritățile locale au afișat măsurile de prevenție în toate zonele publice.
Ioan Ludeser, localnic: Da, am auzit această veste proastă. Ne îngrijorează acest fapt pentru că am mai pățit și noi acest lucru acum doi ani când am avut în comună pestă porcină și au fost omorâte peste 300 de capete de porci în comună. Acum, ca soluție de prevenție, am făcut material dezinfectant și cu cizma, când intrăm în cotețul de porci, când dăm mâncare, dezinfectăm cizma și nu lăsăm persoane străine să intre în casă.
În cea mai mare fermă din Urziceni, măsurile au fost întărite. Dacă virusul e confirmat, toate animalele din exploatație trebuie sacrificate.
Iuga Grigore, proprietar Fermă Urziceni: Focarul de pestă porcină din localitatea Vallaj se află cam la 6 km de locația fermei mele. Nu intră, nu iese nimeni din fermă fără să treacă prin filtrele sanitare, se schimbă, nu consumă carne de porc.
Tiberiu Schupler, primar Urziceni: Noi am luat toate măsurile care sunt necesare la un asemenea caz, am informat cetățenii.
Pesta porcină africană nu se transmite la oameni, însă provoacă pierderi economice uriașe în ferme și gospodării. Autoritățile îndeamnă crescătorii să anunțe imediat medicul veterinar dacă observă semne de boală la animale.