În acest moment, la nivel național sunt înregistrate nu mai puțin de 87 de focare active. Strategia se bazează pe folosirea avioanelor utilitare care lansează automat din aer momeli cu doza de vaccin încorporată.
Pe aerodromul din Iași a fost agitație de la prima oră. Piloții au plecat de aici spre Tecuci cu primele momeli pentru vulpi.
Piloții au început vaccinarea aeriană
Dr. Radu Cosmin, responsabil vaccinare antirabică DSV Iași: „Avem 800.000 de momeli și în interior este o pastilă. Vulpea când mănâncă această momeală cu dinții, sparge pastila, așa se vaccinează antirabic.”
Nikola, pilot: „Două zboruri pe zi, primul de 3 ore, apoi revenim să reîncărcăm.”
Din avioane, capsulele cât o tabletă de ciocolată au fost eliberate peste câmpuri, păduri și dealuri, cu ajutorul unui dispozitiv.
Zborurile cu momeli vor ajunge prioritar în Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Harghita, apoi în restul țării.
Potrivit ANSVSA, până în prezent au fost depistate 102 cazuri de rabie - 30 la animale sălbatice și 72 la cele domestice.
Rabia afectează și animalele domestice
Conform medicilor veterinari, creșterea s-a accentuat și din cauza războiului din Ucraina. Țara vecină nu a mai făcut campanii de vaccinare, iar animalele circulă libere de o parte și de alta a graniței.
Gabriel Ciobanu, director DSV Iași: „Nu s-a mai făcut din 2024. Acum avem o populație foarte mare de vulpi, cu multe cazuri de rabie.”
Și în Harghita au fost confirmate trei focare de rabie. În toată partea de nord a județului au fost luate măsuri drastice de limitare a răspândirii bolii.
Robert Istvan, directorul Direcției Sanitar-Veterinare Harghita: „Animalele au fost vaccinate, iar pe lângă asta s-a demarat și vaccinarea câinilor, pisicilor aflate în aceste zone. A doua măsură este rărirea efectivelor de vulpi.”
De asemenea, toate persoanele care au luat contact cu exemplarele bolnave au fost trimise să se vaccineze antirabic.
Vulpile se vaccinează și în teren, la vizuină, de angajații direcției silvice.
George Ivan, inginer silvic: „Le punem în vizuină. Ele când vin în zonă au un gust plăcut.”
Potrivit Ministerului Mediului, în țară sunt în jur de 95.000 de vulpi. De multe ori, ajung și în orașe. Un caz recent a fost raportat și în București. O vulpe a fost filmată în timp ce se plimba prin centrul Capitalei.