El este acuzat că a postat anul trecut pe reţelele sociale mesaje de ameninţare la adresa unor minorităţi etnice şi religioase, dar şi cu distrugerea unui lăcaş de cult din Bucureşti, scrie Agerpres.

"La data de 7 octombrie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare în scop terorist în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, din cursul lunii octombrie 2025 până în prezent, motivat religios şi ideologic, inculpatul, prin acte materiale repetate, dar în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a ameninţat pe reţelele de socializare mai multe persoane aparţinând unor minorităţi etnice şi religioase cu săvârşirea unor acţiuni violente îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii acestora. De asemenea, acesta a ameninţat şi cu distrugerea unui lăcaş de cult din municipiul Bucureşti, ce aparţine unei minorităţi, cu scopul de a intimida un segment al populaţiei prin producerea unui puternic impact psihologic", anunţă DIICOT într-un comunicat de presă.

Urmează să fie sesizată Curtea de Apel Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul informativ al Serviciului Român de Informaţii.

În luna septembrie, tânărul a fost condamnat în primă instanţă de Judecătoria Sectorului 2 la o pedeapsă cu suspendare, pentru lovirea livratorului din Bangladesh.