Afacerile cu specialități românești au explodat. Numărul produselor certificate este de 6 ori mai mare față de acum 3 ani

×
Publicitate

Afacerile cu specialități românești au luat amploare, iar pentru că există cerere am ajuns să avem sute de mii de producători locali.

Mulți mizează pe clientela proprie și spun că nu sunt interesați să ajungă în supermarketuri.

Și numărul produselor certificate pentru care autoritățile garantează calitatea și autenticitatea este de 6 ori mai mare față de acum 3 ani.

Afacerea familiei Vălean, din Maramureș, a început de la o problemă serioasă în multe familii: cum să-și convingă fetița să mănânce legume. Pentru că făceau des paste de casă, au încercat să le combine cu sfeclă, spanac, ardei și alte legume și așa au rezultat unele colorate, pline de vitamine. Iar succesul a fost peste așteptări.

Corneliu Vălean, producător local: Postând pe Facebook, am avut mici cereri în stânga, în dreapta, aprecieri și așa, încet, încet, a crescut înspre o afacere. De la bucătăria și living-ul nostru am ajuns să avem un spațiu autorizat, toată utilarea a fost făcută din surse proprii.

Ca ei sunt sute de mii de producători locali în toată țara. Mulți și-au deschis afacerile în ultimii trei ani, la îndemnul familiei sau a vecinilor care le-au gustat bunătăţile și i-au îndemnat să gătească și pentru alții și să facă bani din asta. Este și cazul acestor soți din județul Sibiu care și-au deschis o carmangerie mică, iar acum abia fac față comenzilor.

Anca Radu, producător local: Am zis hai să facem ceva. Să facem un cârnat bun, o slăninuță adevărată, un salam de casă făcut manual, fiert la oală.Ne bucurăm că ne mai țin oasele și mai putem continua.

Mulți dintre acești oameni preferă să vândă pe plan local și să nu se extindă. Au clienți fideli, iar faptul că produc în cantități mici îi ajută să păstreze calitatea produselor.

Bogdan Groza, producător local: ”Dacă ne extindem în supermarketuri, cumpărătorii noștri o să perceapă diferit extinderea noastră în supermarketuri și o să ne vadă de la producători artizanali, la producători în masă. Probabil ne-ar crește volumul de produse, dar calitatea... și clienții noștri cred că ar renunța la noi”.

În ultima vreme, și băcăniile sunt tot mai interesate să aducă în orașe produsele micilor comercianți, tocmai pentru că au gust, iar clienții asta caută. Numai că adaosul comercial mărește considerabil prețul.

Ramona Moldovan director Asociația "Produs de Cluj": ”Sunt producători care participă la târguri ca să se promoveze sau care vând prin intermediul internetului în toată țara”.

Florin Barbu, ministrul agriculturii: ”Produse românești sunt peste tot. Sunt produse în retail care sunt realizate de producători români la prețuri foarte bune.

Este în creștere și numărul produselor tradiționale certificate. În acest moment, în România avem 1400 de alimente atestate ca produse montane, cu indicație geografică protejată sau care au la bază rețete consacrate.

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
Cel mai iute ardei din lume a fost creat la Buzău. Este atât de puternic, încât irită pielea chiar și prin mănuși

Cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău au creat cel mai iute ardei din lume, atât de puternic, încât irită pielea chiar și prin mănuși.  

Concerte și distracție pe strada Mătăsari din București. Festivalul ”Bărbați pe Mătăsari”, a 4-a ediție

Strada Mătăsari din Capitală a prins viață în acest sfârșit de săptămână. Ca în fiecare toamnă în ultimii ani, găzduiește festivalul dedicat bărbaților, la care s-au distrat, desigur, și doamnele și domnișoarele.

Marea sărbătoare a Sfintei Parascheva: 65.000 de oameni, la o coadă de peste 5 kilometri la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

A fost o noapte albă pentru zeci de mii de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Pentru că sâmbătă, 14 octombrie, este marea sărbătoare a Sfintei Parascheva, pelerinii au așteptat ore bune slujba în Catedrală sau chiar pe stradă.

Recomandări
Șeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, a fost inculpat în ”dosarul elicopterul”: ”Nu, nu-mi depun demisia”

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a ajuns, vineri, la Parchetul Militar. El le-a spus jurnaliștilor că a fost anunțat de procurori că are ”calitatea de inculpat în dosarul cu elicopterul”.

Asigurarea locuinței, obligatorie doar pe hârtie. Două treimi dintre locuințe nu au polița cerută de lege

Gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuinţei este de cel mult 26%, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Sorin Mititelu.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!