Adolescentul care a amenințat școli și spitale, cercetat pentru fapte de terorism în SUA. Procurorii ceruseră deportarea lui

×
Publicitate

Poliția a identificat un suspect în cazul mesajelor de amenințare trimise către aproape o sută de spitale și școli. Cel bănuit este un elev de clasa a XII-a care a mai avut probleme cu legea, ridicat în zori de pe stradă.

În primăvară, anchetatorii FBI au cerut ca acesta să fie judecat în Statele Unite, după ce a trimis alerte de bombă către instituții din New York. Înainte de a fi prins, tânărul a încercat să-și distrugă telefonul.

Suspectul are 17 ani și învață la un liceu din București. A fost ridicat de poliție cand era în drum spre școală, după ce apucase să trimită încă un mail de amenințare, către 80 de școli. Tonul e și mai macabru decât în primul mesaj și sunt atașate 4 fotografii de la atacuri cu armă petrecute în școli americane.

„Până la finalul săptămânii voi intra în școala voastră cu două pistoale Beretta PX4 Storm. Vă voi masacra. ...așa cum i-a masacrat Adam Lanza pe cei 20 de copii și 6 profesori de la școala elementară Sandy Hook”, este mesajul trimit școlilor.

Nu este la prima faptă de acest fel

Nu este prima oară când tânărul intră în vizorul anchetatorilor pentru fapte care țin de criminalitatea informatică. În martie a fost vizat de o cerere de extrădare, înaintată de procurorii americani și refuzata de magistrații români.

Corespondent Știrile ProTV: Elevul era acuzat de FBI că a trimis sute de amenințări cu bombă la adresa unor școli și sinagogi din Statele Unite, în 2023-2024, dar și că ar fi racolat pe internet adolescente pentru pornografie infantilă.

Același adolescent, potrivit autorităților americane, în aceeași perioadă a contactat în mediul online mai multe fete din Statele Unite, inițiind relații romantice cu acestea. Fetele ar fi fost încurajate de elevul român să producă și să îi livreze conținut sexual explicit sau să comită acte de violență.

Procurorii americani care au cerut extrădarea l-au avertizat că în ancheta de peste Ocean îl tratatează ca pe un adult care riscă detenția pe viață. Judecătorii instanței supreme au preferat să-l păstreze pe tânăr în țară, pentru a fi reabilitat sub tratament psihiatric.​

Măsuri luate de școli

După amenințările trimise acum, școlile au luat măsuri speciale.

Corespondent Știrile ProTV: Colegiul Sf. Sava, aflat în lista destinatarilor celui de-al doilea mesaj, este pe locul al cincilea național după rezultatele la bacalaureatul de anul acesta. Dar, spre deosebire de alte școli, după ce s-a sunat de intrare și în pauze, ține toate porțile închise. Nimeni nu intră și nu iese dincolo de curtea școlii decât cu bilet de voie de la profesori.

Mesajele de amenințare au ajuns în zeci de școli din țară, dar și unități sanitare. Suspectul bănuit acum de trimiterea amenințărilor a stat, în primăvară, arestat la domiciliu pe durata anchetei declanșate de FBI pentru fapte de terorism. Ulterior, magistrații români i-au permis să se întoarcă la școală, conform programului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62577486
Potra, prins în Dubai cu ajutorul agențiilor internaționale. Cum ar putea fi extrădat complicele lui Călin Georgescu

Liderul mercenarilor din Congo, Horațiu Potra, căutat internațional încă de la finalul lunii februarie, a fost prins în Dubai.  

62548607
DIICOT deschide dosar penal în cazul mesajelor de ameninţare trimise la şcoli şi spitale. Un elev de 17 ani este suspect

DIICOT a anunţat, miercuri, că a deschis un dosar penal în care face cercetări cu privire la mesajele de ameninţare trimise pe adresele de e-mail ale mai multor şcoli şi spitale din ţară.

62569789
Doctorița cercetată de Colegiul Medicilor pentru fake-news-uri legate de vaccinarea anti-Covid a postat și despre paracetamol

Doctorița Flavia Grosan, cercetată disciplinar de Colegiul Medicilor după ce a distribuit un fake-news despre vaccinurile anti-Covid, susține că nu crede în eficiența paracetamolului și nu l-a prescris niciodată pacienților.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.