Accident provocat de șoferul unui BMW care a fost „orbit de soare”. 3 persoane au fost rănite

×
Publicitate

Trei oameni au fost răniţi, în această dimineaţă, pe un drum judeţean din Dâmboviţa, după ce maşina în care se aflau a fost izbită în plin de un alt autoturism care nu a oprit într-o intersecţie.

Şoferul vinovat susţine că a fost orbit de soarele care strălucea cu putere şi din această cauză nu a văzut cele două indicatoare STOP care îl obligau să oprească.

Șoferul cercetat, în vârstă de 31 de ani, din Găeşti, povesteşte că era pentru prima dată când mergea pe acel drum. Urma să îşi ia un coleg, să meargă la o clinică, pentru analize medicale.

George Iosif, şoferul cercetat: „Nu am văzut intersecţia, trebuia să fac stânga şi nu am văzut intersecţia, din cauza soarelui.”

Celălalt şofer şi cei doi pasageri din maşina sa, un bărbat şi o femeie, au fost răniţi în urma impactului, iar maşina lor a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului.

În urma impactului, doi bărbaţi şi o femeie au fost răniţi şi duşi cu ambulanțele la spitalul judeţean din Târgovişte, pentru îngrijiri şi investigaţii. Între timp, poliţiştii criminalişti trebuie să stabilească exact cum s-a întâmplat totul.

Martorii susţin că şoferul maşinii sport ar fi venit cu viteza prea mare şi de aceea nu ar fi reuşit să oprească în intersecţie.

Elena Sndu, martor: „Am auzit o bocănitură mare. Șoferul BMW ului a ieşit dinspre Racoviţa, nu s-a asigurat. Dânşii veneau dinspre Băleni, 3 răniţi. Se întâmplă foarte multe accidente în intesectia asta.”

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62084604
Jaf filmat în Cluj. Doi bărbați sunt căutați după ce au furat obiecte de 2.000 de €
Doi hoţi sunt căutaţi de poliţişti după ce au furat dintr-un garaj din Cluj roţi şi unelte de grădinărit sau de tăiat lemne în valoare de peste 2.000 de euro.
62084594
Polițist rutier din Brașov, prins luând mită de la un șofer. Ce i-a promis după un accident
Un poliţist de la Biroul Rutier Braşov a fost reţinut duminică noapte pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
62084599
Peste 160 kg de canabis, găsite de poliția din Oradea. Unde erau crescute plantele
Captură impresionantă de droguri de risc, făcută de poliţiştii şi procurorii DIICOT Oradea.