Accident grav pe A2, cu opt mașini implicate. Patru persoane au fost rănite, printre care și un minor

62573912
Shutterstock

Patru răniţi, printre care un copil, au fost transportaţi la spital în urma accidentului rutier care a avut loc marţi după-amiază pe autostrada A2, în carambol fiind implicate opt autoturisme şi 14 persoane, a informat ISU Dobrogea.

„La locul accidentului este vorba despre opt autoturisme implicate, cu patru victime (trei adulţi şi un copil de 4 ani). Toate cele patru victime sunt transportate la spital conştiente, cooperante. În total, în accidentul rutier au fost implicate 14 persoane", a transmis ISU.

Circulaţia rutieră se desfăşoară în prezent pe o bandă de mers şi pe cea de urgenţă, potrivit sursei citate.

ISU Dobrogea a transmis iniţial că şapte autovehicule au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc marţi după-amiază, pe autostrada A2 în zona Medgidia - Cernavodă, pe sensul către Bucureşti.

Accidentul a avut loc la kilometru 175 - 176 al autostrăzii, iar la faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere incendii, o autospecială pentru transport victime multiple, un echipaj SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa. 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62150235
CTP, despre tinerii care apreciază epoca Ceaușescu: Sunt incapabili de luciditate, judecă doar în direcția care le place
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este revoltat de postările de pe TikTok care promovează mesaje nostalgice după perioada comunistă. El susține că există „nenumărați tineri iau de bune toate astea.”
62583147
Reforma pensiilor speciale, respinsă de judecătorii din țară. Proiectul „încalcă principiul egalităţii în faţa legii”
Instanţe de judecată din teritoriu anunţă că nu sunt de acord cu noua formă a actului normativ propus de Guvern prin care se schimbă condiţiile de pensionare în cazul magistraţilor.
62545205
Traian Băsescu: „Degeaba avem Eurofighter și F-16 dacă nu doborâm nicio dronă. Începem să fim ridicoli"
Fostul președinte Traian Băsescu crede că suntem „ridicoli” în condițiile în care drona pătrunsă în România a căzut singură și nu a fost doborâtă de trei avioane de vânătoare.