A doua etapă a recalculării pensiilor. Câți bani în plus au primit, în medie, beneficiarii. Au început plățile

×
Publicitate

Au început plățile din a doua etapă a recalculării pensiilor. Vârstnicii care de-a lungul carierei au muncit peste program, au primit sporuri, prime sau al 13-lea salariu, vor lua bani în plus.  

Potrivit datelor oficiale, creșterea medie este de 100 de lei. Până în acest moment au fost verificate și date în plată peste 100.000 de dosare.

După 40 de ani de muncă, domnul Paraschiv, maistru energetician de profesie, a depus actele pentru recalcularea pensiei. Dosarul urmează să fie verificat de specialiștii Casei de Pensii, iar din noiembrie ar putea primi mai mulți bani pentru orele în plus și sporurile din anii de lucru.

Tudor Paraschiv, pensionar: „Acum le-am primit de la firmă și a durat mult până mi le-a făcut și acum am depus să vedem ce se întâmplă dacă mai primesc ceva. Sănătate să fie.”

Reporter: „Cât a durat să obțineți adeverințele?”

Tudor Paraschiv: „Din martie.”

Sute de mii de pensii au fost recalculate

În jur de 220.000 de dosare au fost în lucru la Casele de Pensii din întreaga țară, iar până acum au fost verificate mai bine de jumătate. În București, de exemplu, sunt în jur de 18.000 de cereri pentru recalcularea pensiei. Până acum, potrivit datelor oficiale, creșterea medie a fost de 100 de lei.

Mariana Șerbănescu, director executiv adjunct al Casei de Pensii a Municipiului București: „Sunt două categorii, sunt cei care le aveau deja depuse la dosar și acelea sunt prelucrate din oficiu și sunt cei care le-au depus după data de 1 septembrie, practic, nu au reușit să obțină adeverințele de angajator sau de la deținătorul de arhive. Noi le prelucrăm în funcție de numărul de dosar, cronologic. Dacă erau la dosar primesc retroactiv de la 1 septembrie, cei care le-au adus ulterior, în luna iunie, primesc în luna următoare depunerii cererii.”

Corespondent Știrile ProTV: „Dacă ați primit o decizie de respingere din partea Casei de Pensii, este important să luați legătura cu fostul angajator. Pot exista greșeli în completarea adeverinței, iar astfel de probleme pot fi ușor corectate. Casa de Pensii acceptă atât adeverințele întocmite conform noii legi a pensiilor, cât și adeverințele mai vechi, cu condiția să fie corect completate, respectând forma și conținutul cerut.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62579483
Vremea se schimbă radical în România. Furtuni violente în București. Zonele unde va fi viscol

Pregătiți-vă hainele groase, pentru că vremea se schimbă radical. De joi, în jumătate de ţară avem cod portocaliu de ploi abundente, lapoviţă şi chiar ninsori. Inclusiv în Bucureşti sunt aşteptate furtuni violente.

62579447
Momentul în care bărbatul din Buzău a mers să își înjunghie fosta iubită, în fața farmaciei în care lucra. VIDEO

O farmacistă de 41 de ani din județul Buzău a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost atacată cu o armă albă chiar de fostul iubit. Individul, cu 3 ani mai în vârstă, nu ar fi acceptat despărțirea de femeia care este căsătorită și are doi copii.

62579443
Scandal uriaș la CFR Marfă. Angajații ar fi furat motorină și piese. Prejudiciul este estimat la jumătate de milion de euro

Este scandal de proporții la CFR Marfă. Mai mulți angajați sunt suspectați că ar fi furat motorină din locomotive piese și cabluri de cupru. Paguba este estimată, în acest moment, la o jumătate de milion de euro.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.