2021, anul cu cei mai mulți copii adoptați. Cum s-a simplificat procedura de adopție

×
Publicitate

Peste 1600 de copii români și-au găsit o nouă familie anul trecut. Este cel mai mare număr de adopții din ultimii 20 de ani, potrivit autorităților.

A contat mult faptul că, îndrumați de un asistent social, viitorii părinți pot accesa online profilul public al copiilor eligibili. Astfel nu mai așteaptă potrivirea făcută de calculator. Dacă înainte o adopție dura în medie 7 ani și jumătate, acum procedurile pot fi gata și într-un an.
Alec are trei frați mai mari și doi părinți care îl iubesc nespus. Drumul adopției nu a fost ușor, însă a meritat aşteptarea.

Tatăl adoptiv al lui Alec: „Adopția este ceva genial. Nu știam la ce să mă aștept, dacă copilașul pe care îl vom adopta, oare îl vom iubi la fel de mult ca și pe ceilalți trei copii biologici ai noștri? Spre bucuria noastră, a trebuit să avem grijă să nu îl iubim prea mult pe cel adoptat. Să nu-i oferim lui mai mult. Instinctiv îți vine.”

Norocos a fost și Moise, un băiețel care și-a petrecut primele luni din viață în spital, din cauza unor probleme locomotorii. Noua lui familie a avut însa grijă să se facă bine, iar acum este un copilaş ca oricare altul.

Tatăl adoptiv al lui Moise: „Moise are 3 ani și jumătate, este copilul nostru cu acte în regulă. Aleargă, îi place fotbalul, este un poznaș și este integrat pe deplin în familia noastră. El a fost unul dintre cei 50 de mii de copii care așteaptă pe cineva să intre pe ușa căminului și să-l ia acasă.”

Doar că pentru cei mai mulți dintre acești copii durează prea mult până când cineva chiar deschide ușa. Drumul adopției este anevoios pentru unele familii, cu toate că autoritățile au simplificat anul trecut procedurile. În primul rând, viitorii părinți au acum acces online la registrul public al copiilor care pot fi adoptați. Acolo văd pozele celor mici, dar și descrieri după care se pot ghida.

Liviu Mihăileanu, președintele Alianței România fără orfani: „Dacă până acum stăteai și așteptai o potrivire făcută de calculator, acum poți să faci proactiv ceva. Poți să mergi și să vizualizezi aproape 5 mii de copii care nu au intrat în potrivire cu alți adoptatori timp de 3 respectiv 9 luni. La profilul public al copiilor aveți acces din prima zi după ce v-ați atestat.”

Elena Tudor, președintele ANPDCA: „Cei care se duc la profil, procesul se poate finaliza exact ca în perioada aia de așteptare al propriului copil. În 9 luni se pot termina toate demersurile.”

Potrivit autorităților, anul trecut au fost adoptați peste 1650 de copii, cei mai mulți din ultimii 20 de ani. Chiar și așa, România rămâne țara cu cel mai mare număr de copii orfani din Uniunea Europeană. În sistemul de protecție al statului sunt aproximativ 45 de mii de copii. Dintre aceștia, aproape 6 mii au fost declarați adoptabili.

Cei care nu sunt decişi să adopte, dar vor totuşi să îngrijească şi să se implice în creşterea unui copil pot să-l ia acasă pentru o perioadă determinată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62280317
Unde putem arunca o canapea veche sau un dulap. România nu are depozite pentru deșeurile voluminoase

Aveți o canapea veche sau un dulap de care vreți să scăpați? Nu le aruncați la gunoi pentru că nu sunt resturi menajere și riscați să fiți amendați.

62200927
Doi bărbați au murit după ce au căzut într-un canal de colectare a dejecțiilor, în Ialomița

Pompierii ialomițeni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a trei bărbați ce căzuseră într-un canal de colectare a dejecțiilor, situat între municipiul Slobozia și orașul Amara. Doi dintre aceștia au murit.

62280311
Un șofer care circula cu 243 km/h a fost urmărit de poliție pe A1. Bărbatul avea în mașină doi copii

Un bărbat de 35 de ani a fost urmărit de poliție pe A1, pe sensul Deva-Sibiu, după ce a fost înregistrat de radar conducând cu o viteză de 243 km/h. Cu el în mașină se aflau și doi copii neasigurați.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.