Programul „laptele, cornul și fructul” pentru elevi, întârziat din nou: autoritățile dau vina pe birocrație și creșterea TVA

×
Publicitate

Programul „Laptele, cornul și fructul” în grădinițe și școli pornește și în acest an lent și selectiv - cu toate că părinții îl consideră util.

La două luni de la începerea cursurilor, alimentele au început să fie distribuite în doar jumătate de țară. Deși ele ar fi trebuit să ajungă, deja, la aproape un milion 900 de mii de copii.

În restul țării, responsabilii s-au încurcat în probleme de achiziție și se plâng de sumele mici alocate - deși bugetul a crescut cu 5 la sută.

În comuna Vânătorii Mici din Giurgiu, 500 de copii primesc zilnic cutia de lapte, un măr și un corn.

Florentina Munteanu, director: ”Avem și copii care provin din medii vulnerabile și acest program de care beneficiază este binevenit”.

Doar că cele 900 de milioane de lei, bani oferiți de statul român și Uniunea Europeană pentru a preveni abandonul școlar, nu au fost cheltuiți până acum decât în jumătate dintre județe. Asta, deși un sondaj făcut pentru patronatul laptelui a arătat că 83 % dintre adulți recunosc importanța programului pentru preșcolari și elevi, chiar dacă nu sunt părinți. Și 86 % vor continuarea acestuia.

Dorin Cojocaru, reprezentantul APRIL:
”Undeva la 900 de mii de copii din 2 milioane 200 de mii”.

Reporter: De ce doar atât?

Dorin Cojocaru, reprezentantul APRIL: ”Pentru că în momentul în care s-a mărit TVA-ul cu 2 la sută la produsele alimentare s-au blocat toate licitațiile”.

Mai toți producătorii locali au compensat această schimbare fără să oprească fluxul către școli. Acolo unde contractele nu sunt încheiate, autoritățile locale spun că la licitaţii nu au venit furnizorii ori procesul de achiziţie este abia la început.

În sectorul 1 din Capitală, ultimul an de funcționare a programului Lapte și corn a fost 2020.

Daniela Voinea, director:
”Am înțeles că acum se fac iar demersurile, prin primăria de sector”.

Corespondent ȘtirileProTV: ”În acest an şcolar, limita valoricã zilnicã a crescut… puțin. La porţia de fructe şi legume de la 70 la 80 de bani. La cea de lapte de la 1 leu și 11 bani, cu încă 7 bani. Iar produsul de panificaţie de la 65 la 76 de bani. Pare puțin, dar gândiți-vă că e prețul de producător și la ieșirea din fabrică. Tocmai am cumpărat dintr-un magazin mare un corn cu 1 leu 30, un măr cu 90 de bani și un litru de lapte cu 4 lei... deci o cutie ar fi un leu. Gândiţi-vă că la sute de mii de porții cumpărate prețul de achiziție scade la jumătate, mai ales că transportul se face cu mașinile primăriilor”.

În paralel, Ministerul Educației și-a propus inițial să continue și anul viitor programul ”masă caldă” cu 15 lei pe zi, care are acum jumătate de milion de beneficiari. Extinderea la un milion de copii a fost amânată, ca parte a măsurilor de austeritate.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Primele piste pentru bicicliști din Bihor, inaugurate pe diguri. Traseul de 200 km va lega România de Ungaria

Vineri au fost inaugurate primele piste pentru bicicliști, amenajate pe digurile din Bihor.

Cum și-au dat seama polițiștii din Bulgaria că șoferul român pe care l-au urmărit era un posibil traficant de migranți

Un român este acuzat de fapte șocante în Bulgaria. Individul a fost reținut de poliție pentru trafic de migranți și ucidere din culpă, după ce a căzut cu mașina într-un lac, în timp ce încerca să scape de echipajele care îl urmăreau.  

Centrul INFOTRAFIC: Vizibilitate redusă din cauza ceţii în Braşov şi Sibiu. Recomandări pentru şoferi şi pietoni

Circulaţia se desfăşoară sâmbătă dimineaţă în condiţii de ceaţă pe mai multe artere rutiere din judeţele Braşov şi Sibiu, vizibilitatea în trafic fiind redusă, local, sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.