Tincuța Marin, un artist de 25 de ani, a atras atenția criticilor de artă. Cum a transformat urâtul în frumos
Facem o incursiune în lumea artei și mergem la Cluj, una dintre cele mai renumite școli de pictură pe tot globul.
O cunoaștem pe Tincuța Marin, un artist la început de drum, dar care la 25 de ani a reușit deja să expună în străinătate și să atragă atenția criticilor de artă. Profesorii spun că se va impune în curând și peste hotare, cu o temă dificilă: frumusețea urâtului.
Mergem pe un hol întunecat într-o fostă hală industrială din Cluj și intrăm într-o lume plină de culori vii, vesele, puternice. Atent amestecate și alăturate, au o textură și o profunzime aparte.
La doar 25 de ani, Tincuța a expus în România, la galeria Plan B, unde s-a lansat și Adrian Ghenie. A fost premiată de Institutul Francez, este bursieră a Casei Regale, iar lucrările sale au ajuns și într-o galarie cunoscută din Roma. Personajul principal al tablourilor este Big Foot, o creatură mare, țepoasă și galbenă, care călătorește într-o lume fantastică.
Tincuța a absolvit Universitatea de Arte de la Cluj sub îndrumarea profesorului Ioan Sbârciu, cel care a i-a crescut pe Adrian Ghenie, Victor Man, Șerban Savu ,Marius Bercea și mulți alții. Pictori consacrați la nivel internațional, care au bătătorit calea generațiilor următoare și au atras atenția lumii întregi asupra școlii de la Cluj, devenită, între timp, un fenomen global.
Reporter: „Va reuși să se impună și la nivel internațional?”
Ioan Sbârciu, pictor: „Categoric, da. Nu se pune problema că va reuși să se impună, poate prea repede.”
Lucrările ei au atras deja atenția specialiștilor internaționali. Maria Rus Bojan locuiește la Amsterdam și este expert în artă contemporană din Europa de Est. Oferă consultanță colecționarilor de pe tot globul.
Maria Rus Bojan, critic de artă: „Face referire la desene animate sau la poveștile ilustrate, însă cu un twist foarte dark. Nu știu de unde vine sobrietatea în pictura ei, dar alternanța între culorile foarte puternice și acei monștri care apar, sunt niște lupte care se dau în pictura ei. Se luptă cu proprii ei demoni.”
Mintea și talentul acestei tinere gingașe și sfioase au creat o lume imaginară cu demoni ,monștri și creaturi grotești, în contrast total cu culorile vii în care sunt pictați.
Tincuța caută să arate frumusețea urâtului. Pe pânzele ei personajele se războiesc, sunt judecate și se autopedepsesc. Se duce o luptă între bine și rău.
Tincuța Marin: „Da, e o luptă între bine și rău. Cam așa se întâmplă și în realitate.”
Ioan Sbârciu, pictor: „Are o lumină în culoare, așa, simțită. Totul e să se manifeste în continuare, așa, liber. Este foarte expresivă, este de mare forță. Nu știu cât poate să și le explice în momentul ăsta. Nu poate sau nu vrea sau poate nu este încă pregătită să își divulge secretele, lucrează instinctiv.”
Tincuța Marin: „Când mă apuc și lucrez, chestiile astea, monștri ăștia pe care îi fac, vin de la sine.”
Era acel student care își căuta de fiecare dată un colț unde să lucreze în liniște.
Tincuța: „În al doilea an de master și doctorat am lucrat în colțul ăsta. Mereu trebuia să îmi fac un colț. Îmi amenajam eu spațiul meu.”
În realitate, în atelierul ei unde se încălzește la reșou, Tincuța este relaxată, zâmbește mult și are un umor fin.
Anul viitor va avea propria expoziție personală la Muzeul Național de Artă din Cluj. Un pas important pentru un artist atât de tânăr.
Dan Breaz, curator Muzeul Național de Artă din Cluj: „Este o pictură care polemizează foarte mult cu privitorul. În pânzele ei este o supraaglomerare de personaje și una dintre provocările artistei este să discerni, să înțelegi exact care este direcția în care punctează, care te conduce, gândirea privitorului care investighează imaginea. Electrocutarea necesară provine din acel conflict, o problmeatică general umană.”
De pictură s-a apucat la șase ani, când a văzut-o pe mama ei făcând reproduceri după artistul său preferat.
Tincuța Marin: „Mama mea, în primul rând, pictează. Tot vedeam la ea că stătea în casă și picta și am zis de ce nu, asta o să fac și eu. Cum sunt copiii acum, că stau cu telefoanele sau cu tabletele în mână, eu nu aveam, doar niște hârtii, creioane acuarele. Cu asta am început. Mamei îi plăcea să facă reproduceri după alți artiști, Ivan Șișkin. Eram fascinată că picta la un moment dat un peisaj, ceva rău, cu urși.”
Ea și-a ales alt stil. Are imaginația mult prea bogată ca să fie constrânsă de realitate și de reguli.
Tincuța Marin: „Eu când eram mică nu vorbeam absolut deloc. Din copilărie, acasă, numai asta făceam. Eram așa un copil, nu prea vorbeam deloc. Cred că asta era singurul mod prin care puteam să mă exprim. Mi-am mai revenit, cred eu.”
În școala de la Cluj a găsit mentorii care să o înțeleagă și să o îndrume.
Ioan Sbârciu: „Să nu ștergi praful de pe aripă, pentru că s-ar putea să nu mai poată zbura. Să sufli puțin pudră, să rămână acolo, fără să intri în sufletul lui cu duritate sau cu bocanci.”
Tincuța Marin: „Să mă simt eu bine. Nu trebuie să mulțumesc pe cineva neapărat. Trebuie să fiu liberă ca să reușesc să fac, să fiu sinceră și să nu mă iau după anumite...”
Tot în Universitate a învățat ce inseamnă rigoarea.
Ioan Sbârciu, pictor: „Ce lipsește, cred eu, românilor este disciplina și rigoarea muncii. Altfel, talente sunt foarte multe, dar lenea ne încurcă foarte mult. În artă, ideea contează mai mult, contează dotarea de la natură, dar nu este totul, muncă , foarte multă muncă. Categoric pe locul 1, 99% este muncă și atunci, de la început, eu le-am cerut și le cer în continuare multe lucrări.”
Așa a făcut. Șase zile din șapte, de dimineața până seara, o găsim în atelier. Nu-și dorește bani, doar un loc unde să picteze.
Tincuța Marin: „Nu văd ce mi-ar lipsi. Poate încă patru mâini. Cred că asta mi-ar lipsi, încă patru mâini, să muncesc mai mult.”
O lume fantastică, inspirată din basme, povești medievale, desene animate, dar și din luptele pe care le ducem cu toți în viața de zi cu zi.
Tincuța Marin: „E un pic mai greu, dar asta este. Pe lumea asta, nu-i nimic ușor.”
Un artist care își urmează calea nu pentru faimă sau bani, ci pentru că are încredere în talentul ei și în puterea artei, pe care o dăruiește lumii.
