Șona, satul din Transilvania unde casele se cer aduse la viață. Ce semnifică albastrul pentru locuințele săsești
Să sapi în tencuiala unei case ca să-i găseşti povestea e miracolul care atrage zeci de tineri în fiecare an la Șona, o localitate din judeţul Braşov.
Pasiunile a doi oameni îndrăgostiţi de patrimoniu şi artă s-au întâlnit pe ulițele satului cu ale lui case cu arhitectura săsească ce se vor salvate. Pictorul Ştefan Câlția şi restauratorul Ştefan Vaida sunt cei care, la poalele Făgăraşului, au readus pe pereţii caselor albastrul ireal al vremurilor de demult.
În satul pictorului Ștefan Câlția se scrie o poveste al cărei fir albastru aduce în prim plan oameni pasionați de istorie și patrimoniu. Arhitecți, restauratori și voluntari veniți în sat ca să salveze o operă de artă în aer liber: case cu arhitectură săsească ridicate la începutul secolului 20. Pentru comunitate, venirea lor a fost o mirare care s-a transformat în admirație.
Diana Iabrașu este o căutătoare de povești pe care le spune prin film documentar. Restauratorul Ștefan Vaida a fost protagonistul producției „Albastru” în care în explică magia acestei culori în viața oamenilor, iar Ștefan Câlția a fost eroul filmului „Albastru” lăsat printre noi. Nu întâmplător a ajuns la ei.
Diana Iabrașu, fondatoarea programului de cultură Albastru.ro: „Era un sentiment de mirare de fiecare dată când găseam un strop de albastru într-o mare gri, simțeam mirare. Și mă gândeam: cine a făcut un personaj dintr-o casă albastră și mi-a venit în minte numele domnului Câlția. Și atunci m-am gândit: ce fain ar fi dacă poveștile lui Ștefan s-ar uni cu poveștile domnului Ștefan Câlția”.
Șona era un sat cu oameni înstăriți
Pentru Ștefan Câlția, venirea voluntarilor în sat a însemnat întoarcerea la anii copilăriei. La locurile în care a învățat că frumosul e construit din lucruri simple. S-a născut în Făgăraș și a copilărit la Șona, iar primul albastru ireal l-a descoperit în ochii bunicii.
Majoritatea șonenilor fuseseră plecați în America la începutul secolului 20, iar cu banii câștigați construiseră case și-și cumpăraseră utilaje agricole. Povestea lor ne e spusă de pictor în fierăria deschisă de Câlția în fosta măcelărie a satului, un loc ce atrage turiști și meșteșugari deopotrivă. Când s-a întors în sat a simțit nevoia să întoarcă ceva comunității dăruind-le oamenilor arta meșteșugarilor de demult.
Șona era un sat cu oameni înstăriți, îmbrăcați în straie albe, iar satul era rostuit după reguli clare.
Copilul Ștefan vedea femei îmbrăcate în haine de sărbătoare ducând buchete cu mirodenii și flori la biserică, acolo unde când se anunța la finalul slujbei că o familie urmează să se ridice o casă, tot satul venea să ajute.
Să respecți, să nu întorci privirea, să te bucuri cu ceilalți, să ajuți la nevoie. Urme ale acestor valori se păstrează pe porțile caselor.
Casele albastre din satele transilvănene erau semn de prosperitate.
Frumosul și armonia au fost distruse de comunism. Colectivizarea sau colohozul cum îi spune Ștefan Câlția a adus cu el nesiguranța, înstrăinare și o estetică căreia simte că nu-i mai aparține.
Ștefan Câlția, pictor: „Colhozul distruge asta și mă trezesc la maturitate că mă întorc în satul meu și e străin și oamenii sunt străini între ei. Felul în care am perceput eu satul ăsta în copilărie mă îndeamnă să fac ceva și încep cu colțul meu, cu căsuța mea și am senzația că înțeleg”.
Albastru predomină la Șona
Când a ieșit la pensie a cumpărat o casă la Șona pe care s-a apucat singur să o repare. Și pe care tot el a decis să o zugrăvească în prima ei culoare: albastru.
La orice casă, dacă dai jos și cureți dedesubt dai de albastru.
Privind spre toată munca lui Viorel Giurgiu, spre șura repusă pe picioare, spre omul care a înțeles că albastru e de fapt un dor nestins de vremuri când lumea se mișca și se rânduia altfel, Ștefan Câlția își amintește de anii când a început să deseneze.
„Pe la 16 ani am început să desenez apoi mi-am dat seama că a mai existat un moment. Bunica zicea: ia găleata și împrospătează crucea de pe șură. Pe toate șurile e pictată o cruce și în lucrările mele e unul dintre semnele pe care le folosesc. Oamenii clădeau totul pe relația cu Dumnezeu. Fii bun, că Dumnezeu te ocrotește”, a spus pictorul.
Cu bunătate își deschid casele familiile Câlția și Giurgiu pentru zecile de voluntari veniți vara la Șona să redescopere albastrul din trecutul caselor. Și-n fiecare vară vor veni să spună lumii, prin faptele lor, că trecutul are viitor.
Ștefan Vaida s-a născut la sat, în Alțina, județul Sibiu. Încă din anii liceului alături de fratele lui mergea prin satele din zonă și aduna obiecte vechi și costume populare. Parte dintre ele se regăsesc azi într-un muzeu amenajat în clădirea pricipală din curtea casei lui.
După ce a terminat liceul, s-a specializat în restaurare la Facultatea de Istorie, unde azi e masterand. S-a întors acasă și a descoperit că în sat există o casă din 1508. A obținut finanțare de la Fundația patronată de Regele Charles al Marii Britanii și a restaurat-o. A fost prima casă a lui salvată. Apoi, a cumpărat o gospodărie și s-a apucat să-și construiască propria casă. De șapte ani lucrează la ea și încă mai are treabă.
Ștefan Vaida, restaurator: „Albastru stă ascuns sub tencuieli. Ultimele case tradiționale au fost zugrăvite prin anii 40-50 și noi am început prin 2000”.
La Șona, înconjurat de voluntari, anul acesta a încercat să dea o funcționalitate unei ruine ce va deveni un Teatru de Vară.
Și-n timp ce voluntarii salvează ruina unei case, peste drum o altă ridicată la 1909 va dispărea.
Diana a discutat cu ei în încercarea de a-i convinge să păstreze măcar fațada pe care s-au angajat să o restaureze.
A doua zi, o parte din fronton dispăruse și puțin câte puțin va dispărea cu totul. În locul ei va apărea o casa nouă, modernă, cum au construit-o pe cea roșie de lângă fierărie, locul unde Ștefan Câlția se oprește la povești cu bunicii proprietarilor.
Ștefan Vaida, restaurator: „Dacă de trei, patru ani de când lucrăm aici nu am reușit să-l convingem omul acesta, ok! Nu am reușit, dar am reușit să convingem alții. Nu poți să salvezi tot. Noi am acceptat că o mare parte din arhitectura asta o să se piardă, dar poate rămâne ceva... Dar merită să lupți pentru fiecare casă”.
Mihaela Frățilă a terminat filosofia la Cluj. Azi conduce Asociația Șona Noastră și e parte importantă a poveștii în care au ajuns să atragă tineri și oameni ai locului.
Pentru tinerii care azi descoperă povești ascunse sub tencuiala caselor săsești, taberele de vară sunt de fapt lecții de istorie. Sunt bucuria de a se fi descoperit pe ei și poate drumul pe care vor continua după terminarea studiilor.
Să sapi în tencuiala unei case și să-i descoperi povestea e drogul ce aduce an de an zeci de tineri pe șantiere. Și toată munca lor e de fapt dragoste față de vremuri pe care nu le-au cunoscut, dar în care oamenii aveau respect pentru natură, sat și cei de lângă ei. La Șona și în multe sate din Transilvania, casele se cer aduse la viață. Sub tencuiala căzută veți găsi un albastru care înseamnă istorie, creație, valori creștine, sărbătoare și o bucată din povestea acestei țări.
