Ziua Națională a României nu este sărbătoarea națională preferată a românilor. Care este pe primul loc

62227734
Agerpres

Ziua Naţională a României ocupă poziţia a doua, după Revelion, în topul sărbătorilor naţionale preferate de români, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research.

 

”Deşi sărbătoarea naţională preferată de cei mai mulţi români din mediul urban este ziua de 1 Ianuarie - Anul Nou (36%), Ziua Naţională a României ocupă poziţia a doua, considerată sărbătoarea naţională preferată de 30% dintre respondenţi. Pentru persoanele peste 55 de ani, 1 Decembrie ocupă poziţia 1 în topul sărbătorilor preferate (49%)", arată studiul citat.

De asemenea, Ziua Femeii este sărbătoarea preferată a 3% dintre români, iar Ziua Copilului a 12% dintre aceştia. Pentru tinerii între 18-24 de ani Ziua Copilului este semnificativ mai puţin importantă (3%), aceştia sărbătorind în mai mare măsură Ziua Femeii sau Ziua Europei. Ziua Muncii şi Ziua Monarhiei sunt preferate de puţini români, respectiv 2%.

Majoritatea românilor vor petrece Ziua Națională a României acasă

Studiul mai arată că 42% dintre respondenţi declară că vor sărbători Ziua Naţională a României acasă, unde se vor relaxa, într-o măsură mai mare persoanele peste 55 de ani (52%). Un sfert dintre români vor organiza şi o masă festivă în familie sau cu prietenii, iar 14% declară că vor participa la paradele şi evenimentele organizate pe 1 Decembrie.

"28% dintre românii din mediul urban vor profita de mini-vacanţa de săptămâna aceasta pentru a părăsi oraşul pentru un concediu. Tinerii între 24 şi 34 de ani vor pleca în concediu în perioada aceasta într-o măsură semnificativ mai mare (34%). Dintre aceştia, o treime declară că vor merge la munte, 28% vor vizita rude iar 18% vor alege să viziteze un alt oraş din ţară. Un procent mai mic, 7% dintre cei care vor pleca în concediu în perioada următoare, vor părăsi ţara sau vor vizita prieteni în altă zonă a ţării", potrivit studiului.

În ceea ce priveşte alimentele româneşti, acestea sunt considerate net superioare celor produse în afara ţării. Pentru 47% dintre românii din mediul urban originea sau ţara producătoare este relevantă în alegerea produselor pe care le achiziţionează. Pentru persoanele peste 45 de ani aceasta este semnificativ mai importantă (65%). Mai mult decât atât, două treimi dintre respondenţi declară că verifică originea produselor în magazin, înainte de achiziţionare.

Cei mai mulți români cred că produsele locale sunt superioare celor din import

Românii consideră legumele şi fructele cea mai bună categorie de produse româneşti, cu 23% dintre respondenţi considerând acestea ca fiind de cea mai bună calitate. Vinul este considerat cel mai de calitate produs românesc de 16% dintre români, iar apa îmbuteliată de 12%.

În urma rezultatelor studiului realizat de Reveal Marketing Research, produsele româneşti de o calitate superioară celor importate sunt considerate a fi cele alimentare. 97% dintre români consideră lactatele româneşti ca fiind mai calitative decât cele străine. Valori asemănătoare întâlnim pentru carne (96%), legume şi fructe (96%), apa îmbuteliată (96%), dar şi pentru produsele de bază (făină, ulei etc) (94%) şi produsele de patiserie (94%).

Pe de altă parte, românii consideră într-o proporţie semnificativă (77%) că automobilele produse în afara ţării sunt de o calitate superioară celor româneşti. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul articolelor vestimentare, pentru care 55% dintre români consideră că cele importate sunt mai calitative decât cele produse în România.

Pentru tinerii între 18 şi 24 de ani se observă o tendinţă marginală de a considera produsele din afara ţării ca fiind mai calitative decât cele româneşti, în particular pentru categoriile de produse non-alimentare (diferenţa ponderată este de 10% în medie pentru toate categoriile măsurate).

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 24-25 noiembrie 2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eşantionului a fost de 1003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
O nouă perioadă dificilă pentru sectorul construcțiilor din România. Industria se luptă cu un deficit de materii prime

Economia României încetinește, iar efectele se văd, în toate domeniile. Prețurile vor crește, și la iarnă, în timp ce numărul angajaților va fi mai mic, conform unui sondaj INS, la care au participat peste 8.000 de manageri de firme.

Sute de blocuri din București nu au apă caldă și căldură. Explicația lui Nicușor Dan

Sute de blocuri din București se confruntă cu lipsa apei calde și a căldurii. Primarul Nicușor Dan a transmis, luni seară, că este la curent cu problemele termoficării.

Stoltenberg, la București: „Trebuie să ajutăm Ucraina să se apere împotriva acestui tip groaznic de război”

„Avem nevoie de planuri concrete ca să știm ce trupe trimitem în cazul unui atac”, spune preşedintele Klaus Iohannis care a discutat cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Ministrul interimar Dragoș Pîslaru: România va avea o absorbție de peste 90% din fondurile nerambursabile PNRR

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a prezentat, marți, stadiul proiectelor PNRR, anunțând o rată de absorbție de peste 90% pe componenta de grant, dar și riscuri legate de reformele nerealizate.

Drona cu explozibil descoperită în Vaslui, „operată” de ciobanul care a găsit-o. Ce a luat din ea înainte să sune la poliție

S-a dat alarma în județul Vaslui, marți dimineață, după ce o dronă militară a fost descoperită pe un câmp.