Românca de la conducerea unei universități celebre din Berlin. ”E uimitoare. E și o minte sclipitoare și un bun organizator”

×
Publicitate

Este doctor în matematici, școlită în Statele Unite, dar și specialistă în inteligență artificială, aplicată în mediul de afaceri.

Cătălina Ștefănescu-Cuntze este profesor universitar și pregătește viitori CEO din multinaționalele lumii să ia deciziile care, la scară mare, ajung să ne influențeze tuturor comportamentul de consumator.

Universitatea privată la care predă este una de top în Germania și vreme de 7 ani a fost și decanul centrului universitar. Are 3 copii și în pandemie i-a adus să facă școală în România, la Brașov, în orașul bunicilor, pentru că vrea ca identitatea lor culturală să aibă influențe și accente românești, în marea globalizare.

profa berlin

Insula Muzeelor este un complex aflat în inima istorică a Berlinului, la doi pași de faimoasa Alexanderplatz. E una dintre principalele atracții ale capitalei Germaniei și unul dintre cele mai importante muzee din Europa.

Iar vis a vis de palatul care tronează pe insulă se află o celebră universitate privată din Germania, specializată în MBA-uri pentru mediul de afaceri din toată lumea. Unde profesor de management și analiză a datelor este Cătălina Ștefănescu-Cuntze.

Prof. dr. Cătălina Ștefănescu-Cuntze: ”Avem programe de MBA, dar avem și cursuri”.

E și specialist în inteligență artificială aplicată în mediul de afaceri, iar prin cursul ei, practic pregătește directori de companii, oameni de marketing, ca să ia acele decizii care influențează comportamentul consumatorilor. 

profa berlin

S-a mutat cu familia în Brașov, în timpul pandemiei

Prof. dr. Cătălina Ștefănescu-Cuntze: ”A la long, e vorba de oameni care iau decizii importante”.

A venit la universitatea din Berlin în 2009, unde a fost director de cercetare vreme de doi ani, ca mai apoi, vreme de 7 ani, până în 2019, să fie decanul instituției. E perioada în care a tot adus, la Berlin, profesori din toată lumea, în special din Statele Unite.

Are doctoratul luat la Cornell, în Statele Unite și a lucrat, înainte să vină în Germania, la Londra, la faimoasa London Business School. E absolventă de matematică a facultății din București și provine dintr-o familie de cadre universitare.

profa berlin

Prof. dr. Cătălina Ștefănescu-Cuntze: ”Tatăl meu a fost profesor universitar, la fel și mama. Aveau o deschidere către Europa, ambii au călătorit cu serviciul”.

Martha Ihlbrock, profesor american: ”E uimitoare. E și o minte sclipitoare și foarte bun organizator”.

Se simte legată de România și, pentru că în pandemie putea ține cursurile doar online, a decis să se mute cu familia în România. La Brașov, unde părinții ei dețineau o locuință moștenită de la bunici. Vreme de 2 ani și-a înscris și cele 3 fete la un colegiu din oraș.

profa berlin

Prof. dr. Cătălina Ștefănescu-Cuntze: ”Le-a plăcut mult ideea de a avea pădurea la geam, lângă școală, plus că dădeam repede o fugă în Predeal”.

După ce tatăl ei s-a stins, a luat-o și pe mamă în Germania. Soțul este neamț și a condus mult timp filiala europeană a unei multinaționale din industria farma. 

profa berlin

Școala românească are nevoie de un stil de predare modern

La Berlin iubește să se plimbe prin oraș când are timp liber și să meargă la operă și la teatru.

Prof. dr. Cătălina Ștefănescu-Cuntze: ”E un oraș cultural efervescent. Sunt 2 teatre, 3 opere și îmi place că poți să îți faci rezervare nu cu mult înainte, ci on short notice, cum se spune”.

A văzut cum arată diverse sisteme educaționale din străinătate și a făcut o comparație și cu ce se întâmplă la noi. Vorbește despre un stil de predare modern, care ar trebui să se regăsească în școala românească.

Prof. dr. Cătălina Ștefănescu-Cuntze: ”Copiii au o curiozitate nativă, trebuie ca cineva să le arate potențialul, să îi ajute să vadă acest potențial”.

Un profesor universitar român are o carieră de succes în Germania. Are un stil de viață adaptat la vremuri, în care, pentru cariera academică se poate muta și poate lucra de oriunde din lume. Și în fiecare loc face performanță.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62307103
Povestea artistului Dan Perjovschi. Locuiește în Sibiu şi expune opere de artă pe toate continentele

Cu umor fin şi ironie, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români la nivel mondial, ne pune prin desenele lui în faţă o oglindă în care să ne privim şi, dacă înţelegem, să şi schimbăm ceva.

62306579
Podcast ”România, știi bine!”, ep. 70, cu Cosmin Savu. Cum a reușit Polonia să făcă performanță în industria de armament

Podcastul ”România, știi bine!” a ajuns la episodul 70, în care invitat a fost Cosmin Savu care ne vorbește despre situația României în ceea ce privește industria de armament în contexul în care la București sunt în desfășurare întâlniri NATO.

62305328
Industria dezvoltată de Finlanda care furnizează tot ce este necesar în adăposturile de apărare civilă

Finlanda la adăpost, partea a III-a. Finlanda are o armată de profesionişti, dar nu a renunţat la stagiul militar obligatoriu.  

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62604739
FMI: România și Irlanda, singurele economii din Europa care scad în 2026. Cu cât se va contracta PIB-ul nostru

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie şi o creştere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.