Ce s-a întâmplat cu tinerii generaţiei "Tu ştii ce mai face copilul tău?" Poveştile oşenilor care nu se mai întorc în ţară
De centenar, e momentul să vorbim de o realitate dureroasă. În ultimii 10 ani, România a pierdut o avere: patru milioane de romani, plecaţi să construiască viitorul altor ţări.
În urma lor au rămas sate goale, bătrâni singuri şi certitudinea că nu se mai întorc. Ştirile ProTV s-au întors în comunităţile de oșeni cărora le-a urmărit evoluţia în ultimii 12 ani.
Pentru prima dată oșenii din Paris recunosc că România nu i-a convins că aici pot fi la fel de prosperi şi mai ales liniştiţi ca în Franţa. Aşa că rămân acolo. Definitiv.
Ioan Mois. Antreprenor şi rentier la Paris. A fugit din ţară în 1994 şi a cerut azil politic. A pornit de jos.
Azi are o prospera firma de construcţii şi de curând a investiţi în imobiliare.
În ultimii 12 ani Ştirile ProTV au fost martorul transformării comunităţii de oşeni la Paris. I-am văzut muncind pe şantiere, deseori la negru, le-am urmărit copiii crescând şi le-am admirat evoluţia de la muncitori la antreprenori. Ne-am reîntors în casele lor ca să aflăm ce simt şi cum privesc intoarcea acasă. I-am găsit schimbaţi şi tot mai departe de România.
În 2006 erau chiriaşi şi munceau pe şantierele francezilor. Îşi construiau case mari în satele natale. Investeau banii munciţi în ţara cu gândul că se vor întoarce.
În 2009 aveau propriile firme de construcţii ai renovau apartamente de lux în centrul Parisului. Îşi cumpăraseră toţi case şi începeau să prindă rădăcini la Paris. Gândul le era însă tot la România.
Copiii lor învăţau la şcoli franţuzeşti. Părinţii investeau în educaţia lor, dar în paralel continuau să ridice case în satul natal Moiseni. Pentru ei. Aşa i-am găsit în 2013 pe copiii oşenilor, din generaţia "Tu ştii ce mai face copilul tău?", convinşi că şederea la Paris e una temporară.
Gândul lor era la România, la satul copilăriei, la planurile lor şi ale părinţilor. Azi toate planurile sunt date peste cap. A doua generaţie de oşeni sunt cetateni francezi, pe care România nu-i mai convinge. Iar părinţii lor rămân acolo pentru ei.
A doua generaţie de oşeni e una educată. Felician şi Petrică, Felix şi Patrik pe numele lor franţuzeşti, sunt azi la casa lor. Primul a studiat doi ani la Sorbona, al doilea e economist.
Patrik lucrează într-o bancă din Paris şi e căsătorit cu o româncă. Oşeanca şi ea. Şi-au cumpărat o casă lângă Paris şi-şi trăiesc viaţa departe de visurile părinţilor de a se mai întoarce în ţară.
Soţia e make-up artist în Paris. E nostalgica şi spre deosebire de el, se gândeşte la întoarcere. E conştientă însă că nu e posibil.
Patrik a ajuns în Franţa când avea 15 ani. Fusese crescut până atunci de bunici. În 2013 ne povestea cât de greu i-a fost să nu-i aibă aproape.
Azi, se simte mai mult francez. Are o viaţă confortabilă, e respectat, părinţii îi sunt aproape, iar România e atâta de departe de toate valorile lui. La o adică s-ar întoarce. Cu o condiţie: să fie primar în comună lui.
La doar câţiva kilometri locuieşte vărul lui, Felician. A devenit antreprenor ca tatăl lui, Grigore. Are un magazin cu tâmplărie de termopan şi renovează casele francezilor.
A venit în Franţa când avea 10 ani. Părinţii plecaseră ilegal şi el rămăsese în grija bunicii.
La Paris a crescut cu credinţa părinţilor că la un moment dat se vor întoarce toţi acasă. Era convins de asta cu atât mai mult cu cât soţia lui, osanca şi ea, îl încuraja. Anul aceasta, după cinci ani de la ultima întâlnire, am regasit un bărbat în toată firea ale cărui planuri s-au schimbat radical.
"Cred că ne-am maturizat şi ne-am convins pe zi ce trece că trăim aici şi nu trăim acolo. Ne-am schimbat, ne-am franţuzit".
E toată ziua pe şantier. Are proiecte în tot Parisul pentru că e creativ, iar românii din echipa lui sunt muncitori. Tocmai renova un apartament de lângă Primăria Parisului. Clientul i l-a lăsat pe mână., iar el il va preda la cheie.
Cu banii câştigaţi până acum şi-a cumpărat o casă, şi-a crescut afacerile şi se vede în viitor relaxându-se într-o locuinţă de vacanţă lângă Paris.
Tatăl lui priveşte cu tristeţe planurile copilului pentru că a înţeles că atâta vreme copiii rămân în Franţa, ei, părinţii, n-au nici un motiv să se intoraca.
A venit în Franţa în 1994. Înainte lucrase în Israel. Şi-a lăsat copiii mici acasă şi-a plecat să le facă un rost. În urmă cu 12 ani când l-am întâlnit prima dată, spunea despre francezi că sunt invidioşi. Azi îi sunt prieteni.
În ultimii 10 ani viaţa şi planurile lor s-au schimbat radical. Şi-au construit România lor în Franţa.
Are în continuare afaceri în construcţii, dar de câţiva ani a decis să devină jucător şi pe piaţa imobiliară. Când l-am vizitat tocmai cauta un teren pe care să construiască o casă pe care să o scoată la închiriat.
Are deja trei apartamente închiriate într-o casă pe care a construit-o pe terenul din spatele locuinţei lui. Într-unul sta o româncă, iar bona fetiţei cauta un apartament în zonă. Aşa că în curtea lui Grigore îşi face apariţia tot o româncă. Proprietara de apartamente.
Grigore vede peste tot oportunităţi. Studiază site-ul primăriei şi ştie exact în ce zone să caute terenuri sau case.
Oare cum ar fi arătat România, dacă ei rămâneau. Dacă toţi oameni ăştia harnici şi antreprnori n-ar fi fost goniţi de sărăcia unei ţări care nu-şi mai revine. Nu mai simţt să-şi arate averile ca odinioară sau să vorbească despre câştiguri din chirii sau construcţii.
Prinţesa de acum cinci ani e azi o elevă talentată care limba romana cu accent franţuzesc. Ia lecţii de vioară şi teatru. E o micuţă franţuzoaica ce apreciază România pentru aerul ei curat.
MANUELA MOIS: "In România e aer mai proaspăt".
În România, mama lui Grigore ne deschide larg ușa casei băiatului. Bunica a ales să locuiască în vechea ei casa. Se simte stingheră în vila băiatului.
De nepotul Felician îi e tare dor. Se uită la pozele cu el copil și-și mai alina suferința. E singură în căsuţa ei mică. Ştie că pruncii nu se mai întorc.
Ţara noastră are 4 milioane de romani plecaţi, care au trecut graniţele ilegal riscând tot. Şi-au rămas. Departe. Să construiască viitorul altor ţări. În urma lor rămâne o Românie goală. Iar localităţile lor sunt sate de vacanţa cu case mari şi lumini stinse.
Asta e realitatea ultimilor 10 de ani. Au plecat elitele şi oamenii muncitori care ar fi putut aduce România în secolul 21. Şi-au promis că se întorc, însă realitatea din România a pus o graniţă prin lipsa de viziune şi oportunităţi.
Etichete: 1 decembrie, constructii, Franta, romani, romania,
