1 Decembrie: Gheorghe Burnei, medicul care face miracole pentru copii
In tara in care, doar in ultimii 2 ani, 10.000 de medici au plecat peste hotare, un ortoped genial refuza o oferta de nerefuzat. "Doar din orgoliu, nebunie si falsa modestie", ar spune cineva "Anglia, NU!", cred colegii sai de breasla.
Mai ales ca acolo ar avea un salariu de 900.000 de lire pe an. Dar Profesorul Gheorghe Burnei, care a adunat cateva premiere medicale si a numarat peste 10.000 de coloane vertebrale si picioare reparate, rade in barba.
O particica din tara lui, pe care nici macar nu o poate defini, il face sa spuna "RomaniaDA!"
Intr-o lume in care medici de valoarea lui privesc Bucurestiul noaptea din limuzine, dupa o zi de munca profesorul Burnei o ia pe jos spre metrou. E ceva ancestral in mersul pe jos, care il fascineaza.
Are nevoie sa treaca neobservat printre oameni si sa-si puna ordine in ganduri...sa fie recunoscator ca toti copiii cu complicatii, care, azi, ar fi avut sanse mari sa moara, traiesc.
5.000 de lei in Romania, 75.000 de lire sterline in Anglia. In cativa ani ar putea sa-si cumpere probabil propriul metrou acolo, cu care sa se plimbe incontinuu.
In acest moment, in 30 de zile ar putea sa se instaleze cu tot cu acte in Anglia si sa aleaga una dintre cele mai bune zece clinici de ortopedie din Londra, dar crede in ceva ce va sa fie...aici.
Are 58 de ani si de cand era pusti l-a atras "complicatul" si articulatiile complexe: soldul, genunchiul...dar, mai cu seama, vertebrele care formeaza coloana: fara ele nu poti descoperi lumea asa cum o stiai.
Copiii lui sunt medici si profeseaza in Romania: baiatul e ortoped pentru adulti, fata - medic ginecolog. Spune despre ei ca incearca sa scape de faima tatalui si sa-si croiasca singuri carierele.
Maria, o pustoaica cu mana aproape "transata" in urma unui accident de masina, l-a implorat de curand pe ortoped sa nu paraseasca Romania. Profesorul i-a reconstruit substanta osoasa pe o distanta de 6 centimetri si nu are nicio indoiala ca in luni sau ani de zile Maria va fi din nou intreaga.
Este scortos, rigid si poate prea oficial, cred unii, in fata rugamintilor si nenorocirilor de zi cu zi. Nu se ataseaza prea mult de copii, pentru ca risca sa nu-i mai poata vindeca.
Il incurca asistentele si medicii care stiu sa stea degeaba, incalca proceduri si nu folosesc corect campurile sterile. Are corpul "soldatului" si uraste sa repete la nesfarsit un lucru.
Si, totusi, implineste 30 de ani de cand exact asta face in Romania. Echipele se leaga si se destrama la nesfarsit. Din 8 ortopezi, 6 au plecat de curand in Elvetia, Germania, Olanda si Franta.
In momentele grele se intreaba daca a facut bine cand a refuzat 900.000 de lire sterline la o clinica din Anglia. Si profesorul "schiopateaza" uneori. Isi incruciseaza mainile si se sprijina intr-un baston al demnitatii... numai de el stiute.
Sa faci medicina la varf, ai nevoie de mese de operatie usor de manevrat, sisteme de navigare pe coloana vertebrala, anestezisti si medici in stare sa performeze, fara sa te intoarca din drum cand dau de greu...
Nu ii place bajbaiala si proasta coordonare, dar n-o sa plece in Anglia. 220.000 de copii care se nasc in fiecare an cu displazii de sold au nevoie de priceperea lui.
Il amuza cum institutiile statului isi dau cu stangul in dreptul... Medicii si pacientii se pacalesc unii pe altii... apoi vine statul si ii pacaleste pe amandoi. Stie ca tot ce face azi, uneori primitiv, cu dalta si ciocanul...se va rasfrange in bine sau rau peste 70 sau peste 100 de ani.
Pacientii il suna si il roaga frumos sa nu plece din tara. Ii vine greu sa lase tot ce a schimbat in 30 de ani la sectia de ortopedie.
Dar de ce se complica intr-o tara unde calmantul, antibioticul si pansamentul sunt lucruri rare? Unii ii "plang" de mila...spun ca i s-a dus vestea ca nu primeste "plicul", altii pariaza ca Burnei a refuzat cele 900.000 de lire sterline pe an la clinica de o ortopedie din Londra pentru ca aici ar castiga cel putin la fel de bine.
Adevarul, adevarat este ca ortopedul se amesteca in toate in sectia lui de ortopedie, este peste tot, prezent in misterul si gropile fiecarei zile, iar aceasta dorinta a lui de a vorbi umple un gol si il mobilizeaza.
Isi urmareste pacientii un an, doi, sapte...pana cand ii face sa creada ca protezele, fixatoarele si extensoarele sunt "parte din ei": unele infipte in os pentru o vreme, altele pentru o viata. Orizontul pustilor se largeste, mersul si privirea li se indreapta, iar asta ii da profesorului curaj si suflu sa mai dea o fuga pe la 5 dupa-amiaza si pana la sala de gimnastica si recuperare, in cladirea de alaturi.
Cand se face 7 seara, medicul pleaca de la spital cu senzatia ca ziua a durat 36 de ore.
Ii place Romania cu tot cu balcanismele ei. Iubeste Herastraul si Calea Victoriei, insa, de regula, drumul il duce pe soseaua Brancoveanu. Adevarul este ca universul pe care vrea sa-l traiasca in Romania e, de fapt, in el.
Dincolo de familie, prieteni si faima, altceva il tine pe pamant romanesc. O atractie pe care n-o poate numi, defini, cuantifica, il cheama mereu inapoi.
Castiga suficient cat sa-i fie de ajuns sa se aboneze la 4 reviste de specialitate si sa mearga in concediu prin Bucovina.
Poate ca n-o sa stie niciodata daca a ales bine sau era loc de si mai bine. Poate ca e un conservator modest care se multumeste cu un apartament de 2 camere in Berceni.
