Cercetătorii au afirmat că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a se confirma aceste rezultate şi a se stabili care pacienţi au cele mai mari şanse de a beneficia de acest tratament, transmite marţi Reuters.

Studiul de fază 1 a vizat CAR-T, o terapie administrată o singură dată, în cadrul căreia celulele T ale pacientului sunt extrase, modificate şi multiplicate într-un laborator şi apoi reintroduse în organismul acestuia. În acest caz, CAR-T a vizat zonele de legare CD4 şi CCR5 ale virusului HIV.

Evoluția infecției HIV în lipsa tratamentului

În cazul în care nu este tratat, virusul se multiplică şi distruge celulele care luptă cu infecţiilor, evoluând în cele din urmă spre sindromul imunodeficienţei umane dobândite (SIDA).

La nivel mondial, aproximativ 41 de milioane de persoane trăiesc cu HIV şi, cu toate că progresele în terapia antiretrovirală au transformat această infecţie într-o afecţiune gestionabilă, tratamentul trebuie continuat pe tot parcursul vieţii.

Citește și
De ce hantavirusul nu poate provoca o pandemie precum COVID-19: explicațiile specialiștilor și ale OMS

Spre deosebire de "tratamentele" anterioare împotriva HIV care implicau administrarea de celule stem din măduva osoasă provenite de la un donator cu o mutaţie genetică rară care conferă rezistenţă la infecţia cu HIV la pacienţii cu cancer, cercetătorii au declarat că terapia CAR-T ar putea fi utilizată pe o categorie mult mai largă de pacienţi.

"Obiectivul nostru este să facem aceste terapii accesibile din punct de vedere financiar şi fizic", a declarat doctor Boro Dropulic, director executiv al organizaţiei americane non-profit Caring Cross, care a colaborat la studiu cu cercetători de la Universitatea California din San Francisco, Universitatea California din Davis şi Spitalul Universitar Case Western.

Rezultatele studiului clinic

Dintre cei trei pacienţi incluşi în studiul clinic care au primit o doză standard de CAR-T, doi au prezentat niveluri nedetectabile sau foarte scăzute de HIV după întreruperea terapiei antiretrovirale - unul peste doi ani, până în prezent, iar altul aproape un an. Un al treilea participant a înregistrat o recidivă timpurie, însă a reuşit apoi să ţină HIV sub control la niveluri scăzute, dar detectabile.

Alţi trei pacienţi care au participat la studiu, care s-a concentrat asupra siguranţei, nu au fost trataţi în prealabil cu chimioterapie utilizată pentru a pregăti măduva osoasă pentru reinfuzarea celulelor, în timp ce altor trei li s-a administrat o doză mai mică de CAR-T.

"Cei doi care au întrerupt (medicamentele anti-HIV) de cel mai mult timp şi se simt bine au fost, foarte important, diagnosticaţi destul de repede şi li s-a administrat terapie destul de repede", a spus doctor Steven Deeks, profesor de medicină la Universitatea California din San Francisco şi cercetător principal în cadrul studiului.

Cum acționează terapia antiretrovirală

Terapia antiretrovirală "îngheaţă virusul pe loc", astfel încât să nu poată suferi mutaţii, împiedicând totodată sistemul imunitar al organismului să fie "devastat de HIV", a explicat el.

Deeks a precizat că se lucrează în prezent pentru a se determina motivul pentru care unii pacienţi au răspuns bine la terapie.

"Celulele CAR-T au dispărut după câteva săptămâni... aşa că încercăm cu adevărat să găsim un mecanism care să explice acest lucru", a spus el.

În prezent, tratamentele CAR-T sunt disponibile pentru mai multe tipuri de cancer al sângelui şi sunt dezvoltate pentru boli autoimune precum lupusul şi sclerodermia.

Diferențe între HIV și cancer

"În cazul cancerului, incidenţa generală a bolii este mult mai mare. De obicei, celulele CAR-T persistă mult mai mult timp", a spus Deeks.

El a afirmat că pacienţii din studiul privind HIV nu au prezentat acelaşi tip de efecte secundare severe, inclusiv o reacţie inflamatorie gravă cunoscută sub numele de sindromul de eliberare a citokinelor, care se poate manifesta la pacienţii cu cancer trataţi cu celule CAR-T.

Rezultatele studiului urmau să fie prezentate marţi la Boston, în cadrul reuniunii anuale a Societăţii Americane de Terapie Celulară şi Genică.