Se pare că individul ar fi avut în trecut o dispută cu familia victimei.

După ce a fost operată, fata a fost internată la terapie intensivă, la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia.

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional.

Atacul șocant s-a petrecut într-un cartier din Alba Iulia. Fata se întorcea de la școală cu bicicleta, când a fost lovită în spate cu o surubelniță de individul care apoi a fugit! Trecătorii au sunat la 112.

Citește și
Un tânăr din Botoșani a fost arestat pentru trafic de droguri. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Vecină: "A zbierat un bărbat că ne-a atacat cu cuțitul și când m-am uitat erau acolo bicicletele. Când a venit salvarea a căzut jos, a picat acolo în stația de autobuz.”

Tatăl fetei a ajuns într-un suflet la fața locului. O ambulanță a transportat-o de urgență la spital pe eleva rănită.

Constantin Cânța – coordonator SMURD: ”Plagă înjunghiată lombar-dreapta, investigație în servicul UPU și transferată în sala de operație pentru a scoate obiectul contondent în urma agresiunii.”

Bărbatul a fugit, dar a fost găsit repede de polițiști. Vineri seară a ajuns în fața anchetatorilor, care l-au reținut pentru 24 de ore.

Mădălina Crișan – purtător de cuvînt IPJ Alba: ”Un bărbat în vârstă de 45 de ani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi pe care le-ar fi avut cu familia unei minore de 12 ani ar fi agresat-o fizic cu un obiect ascuțit în zona spatelui, iar pe tatăl acestei în vârstă de 50 ani l-ar fi agresat fizic."

Agresorul este cercetat pentru tentativă de omor.