Atacul a avut loc vineri, la prânz, într-un cartier din Alba Iulia. Fata se întorcea acasă, de la școală, cu bicicleta, când a fost atacată de individ. Din primele date, suspectul ar fi lovit-o cu o șurubelniță în spate, apoi a fugit! Trecătorii au sunat la 112. Tatăl fetei a ajuns într-un suflet la fața locului.
Vecină: „A zbierat un bărbat că ne-a atacat cu cuțitul și, când m-am uitat, erau acolo bicicletele. Când a venit salvarea, a căzut jos. A picat acolo, în stația de autobuz”.
O ambulanță a transportat-o de urgență pe eleva rănită la spital.
Constantin Cânța – coordonator SMURD: „Plagă înjunghiată lombar-dreapta. Investigată în serviciul UPU și transferată în sala de operație pentru a scoate obiectul contondent în urma agresiunii”.
Medicii spun că fata este în stare stabilă, iar rana suferită este gravă. Între timp, polițiștii au dat de urma suspectului.
Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi vecin cu familia fetei. Nu este clar din ce motiv a atacat fetița. Suspectul se află acum la audieri și, cel mai probabil, va fi reținut.