Mariajul regelui Ferdinand a înrudit România cu cele mai prestigioase monarhii europene
Este o certitudine că monarhia a legat România de marile case regale ale Europei. Instalarea unui principe străin la cârma țării, într-un moment istoric dificil, a fost una dintre deciziile cele mai inspirate, în contextul acelor vremuri.
1866. Monstruoasa Coaliţie, cum a fost supranumită alianţa dintre partidele româneşti ale vremii, îl obligă pe Alexandru Ioan Cuza să abdice şi să plece în exil. Firavă Românie îşi caută un domnitor, iar puterile Europei decid cine va fi acesta.
Hazardul a ales să fie Carol I, un văr al lui Napoleon al III-lea, propus de Doamna Cornu, personaj cu influenţă la Versailles, sora de lapte al împăratului francez.
Tânărul de 27 de ani, serios şi hotărât să răzbească într-o ţară pe care o cunoştea prea puţin şi a cărei limba îi era străină, a păşit pe pământ românesc pe furiş.
Motivul este unul politic: conflictul dintre Prusia şi Austria. Întâi domnitor al Principatelor Romane, apoi primul rege încoronat al României, Carol I, este fiul lui Karl Anton, descendent al străvechii case de conţi şi principi Hohenzollern-Sigmaringen.
Mama, Josephine, provine din familia De Baden, din marele ducat german desprins din Sfântul Imperiu Roman, dizolvat de împăratul Napoleon în 1806.
Căsnicia cu Regina Elisabeta, prinţesa de pe Rin, mult-iubită de romani şi cunoscută peste timp drept Carmen Sylva, ocrotitoarea artelor şi a sarmanilor, nu a adus urmaşi. Singura fiică a primului cuplu regal al României, prinţesa Maria se stinge de scarlatina la numai patru ani. Forţat să numească un succesor, Carol I apelează la fratele său, Prinţul Leopold.
Acesta îl numeşte pe unul dintre fiii sau, Ferdinad, care avea să fie al doilea mare rege al pământului românesc.
Timid şi retras, tânărul de 20 de ani moşteneşte un tărâm pentru care intră în război cu propria tara, Germania. Asta, în parte, şi în urma căsătoriei cu Maria de Edinburgh, o prinţesă jumătate rusoaică, jumătate englezoiaca, fire hotărâtă, de partea alianţei franco-engleze. Mariajul va înrudi, însă, România cu cele mai prestigioase monarhii europene şi lor le datorăm trei generaţii ale Casei noastre Regale.
Tatăl Mariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, este unul dintre fiii Reginei Victoria a Regatului Unit, iar mama este Marea ducesa Alexandrovna, fiica lui Alexandru al II-lea, tarul Rusiei. Este începutul unei perioade de glorie pentru Ferdinand şi Maria, dar şi pentru România.
Într-o eră în care dinastiile Habsburgilor, Hohenzollernilor şi Romanovilor îşi pierdeau imperiile seculare unul după altul, Occidentul urmăreşte încoronarea de la Alba Iulia.
Iar după naşterea lui Carol al II-lea, "legământul de sânge" regal este pecetluit. România se pregăteşte pentru al treilea rege al său. Un personaj controversat, "răpit" de amoruri de la îndatoririle regale, Carol al II-lea, odată cuminţit după căsătoria cu Zizi Lambrino, o ia de soţie pe Elena, prinţesa a Greciei şi Danemarcei.
Fiică a regelui Constantin al Greciei, descendentă şi ea a reginei Victoria, Elena nu a domnit niciodată. Ca un blestem de familie, tatăl, fratele, soţul şi fiul ei au fost obligaţi, rând pe rând, să renunţe la coroana. Fiul din mariajul nefericit cu Regele Carol al II-lea este nimeni altul decât regele Mihai al României.
Târziu, acesta avea să povestească relaţia pe care a avut-o cu tatăl său. L-a cunoscut abia după 1930, "când a venit ca un străin" de pe alte meleaguri şi, tot târziu, a înţeles de ce mama sa plângea mai tot timpul.
Poate de aceea avea să aleagă pentru el o principesă pe sufletul său: frumoasă, caldă, iubitoare - Ana de Bourbon-Parma. Şi, aşa cum a recunoscut mai târziu, Ana îl ştia pe Mihai din povestirile reginei Elena, pentru că mama sa, Prinţesa Margaret a Danemarcei era verişoara viitoarei sale soacre.
Etichete: Casa Regală, regele Mihai, regina ana,
