"Am dat-o afara cand am vazut ASTA!" sau "Toaleta, cel mai SAFE loc" Dezvaluirile unui supraveghetor

61349246

Citeste un interviu fara make-up, cu un supraveghetor la bacalaureat din provincie, cu peste 30 de ani de experienta in domeniu.

 

Intregul interviu a fost realizat sub protectia anonimatului, astfel ca nu vom dezvalui identitatea supraveghetorului care si-a expus povestile pentru stirileprotv.ro

18 lei pentru o zi de supraveghere la BAC, povesti din sala de examen, nu se mai poarta Fanta si prajiturile, si ce semne se lasa pe lucrari. Ca sa fie blatul blat. 

- Cum arata programul unei zile la un examen scris?

- Supraveghetorul trebuie sa fie in scoala la7:30, i se face instructajul , se trag biletele pentru sali, pentru holuri si sala de bagaje si apoi se intra in clase.

- Ce inseamna instructaj?

- Clasic. Sa nu ii lasi cu telefon, cu genti, cu material in banca, sa asezi elevii in banca in ordinea alfacbetica. Daca lipseste cineva, banca lui ramane libera, lucrurile clasice.

- Si apoi ce? Va duceti in sala, se mai poarta Fanta, prajiturile si ziarele?

- Nu, nu mai e voie. Cel mult cu ziare te mai asteapta, si de sport, si de moda. Sa ai de unde alege. Dar pe raspunderea ta le citesti sau le arunci, ca nu ai voie.

- Si le cititi sau le aruncati?

- Nu e relevant. Poti sa le arunci, daca vrei sa inchizi ochii, ii inchizi oricum. Tablete sa nu primesti si sa arunci, ca e pacat. Li s-a intamplat unor colegi, elevii pregatisera o tableta cu jocuri, rebus, Sudoku, pe catedra. Asa se poarta in 2013.

- Si de obicei inchideti ochii?

- Stii care e treaba? Ii inchizi tu sau ii inchid parintii, sefii la birou sau profesorii de la facultate, cineva tot te pacaleste. In principiu, ii mai lasi sa mai miste, sa scoata o copiuta, sa se mai uite la colegul din fata. Nu iti vine sa fii tu calaul lor. Pot sa isi rateze viata si daca iau BAC-ul cu note mari. Si daca il iau pe merite cu 10. E greu sa ii dai afara din sala, cand stii ca in clasa de langa noi, altii primesc rezolvarile.

- Mereu e clasa de langa. Cine e de vina pentru ce se intampla in clasa de langa?

- Sistemul. Toata lumea se plange de sistem, dar sunt prea multe lucruri care merg prost, sa poti sa duci un razboi. Sistemul de valori, sistemul politic, economic, medical. Scrie ce mai vrei tu langa sistem. Nu poti sa schimbi nimic. Incerci doar sa ii ajuti pe copii. Mai departe e treaba lor sa se rateze sau nu. In 10 ani, eu o singura data am dat pe cineva afara, cand n-am mai rezistat.

- Povestiti.

- Copia dupa carticica de comentarii la romana si am vazut-o. Am lasat-o, ca mi-era mila, doar ca era tot mai evident ca nu isi mai dezlipea ochii din ea. M-am apropiat, sa se sperie putin si mi-am aruncat ochii pe lucrare. Era prapad. Nu existau cratime, virgule, acorduri. M-am enervat ca nu poate nici macar sa copieze cum trebuie. Dupa 2 minute i-am atras atentia si am dat-o afara. Acum nu se mai poate face asta.

- De ce?

- De 2 ani, sunt camere video in toate salile.

- Si ce? Se uita cineva pe ele?
- Nu, daca vrei sa faci magarii, faci oricum. Dar acum daca as da afara elevii care nu stiu sa scrie, am ramane doar noi supraveghetorii in clase.

- Daca vrei sa faci magarii, cum le faci?

- Semne clasice pe lucrare, sigiliul e pus ca sa fie, pentru cei care nu isi aranjeaza nimic. In rest, aproape ca iti scrii numele pe fiecare pagina de lucrare, daca vrei. Se pot taia anumite randuri, de exemplu poti sa gresesti 2 randuri pe pagina 3, paragraful 2 si sa il tai. Cu linie dubla. Sau continua. Sau sa scrii caligrafic anul 2013. Il ingrosi, ii mai dai o data cu pixul peste. Sau cuvinte cheie. Exista un milion de aranjamente. Astea-s fineturi, oricum, ca varianta cea mai sigura ramane toaleta.

- Care e metoda “toaleta”?

- Vin subiectele dimineata, un profesor corector le face in timp record, sa zicem 30 de minute, copilul stie ca trebuie sa ceara voie la toaleta dupa o ora, gaseste acolo fituica, are raspunsurile, se intoarce in sala. Si mai e o varianta. Si mai si, sa nu se chinuie prea rau. Primesc ciorne gata rezolvate cand solicita ciorne noi. Doar le transcriu. Elegant si fara riscuri.

- E mai complicat la examenul oral?

- In afara cratimei, nu e nimic complicat pe lume. La oral, regula e sa vorbesti mult. Pe subiect, pe langa subiect, sa nu taci. Sa para ca stii despre ce vorbesti, ca sunt si alti copii in sala care pot face scandal.

- Cat ia un supraveghetor pentru o zi?

- 24 de lei. Impozabili, adica 18 lei.

- Si profesorul care corecteaza?

- 4 lei pe lucrare si corecteaza cam 100 si de lucrari, in medie, 100 si un pic.

- Bani putini, blaturi si un “sistem” prost. De ce va mai duceti si maine la scoala?

- O motivatie ar fi fetitele din prima banca. La ultima lectie deschisa, una dintre ele mi-a plans la final, abia am linistit-o. Era suparata c-a stat cu mana pe sus toata ora si am lasat-o sa vorbeasca de 2 ori doar, ca trebuia sa ii pun pe toti sa raspunda. Si un tampitel de 10 ani, care mi-a scris despre componenta unui calculator, software, hard, tastatura, mouse, etc, la compunerea despre Eminescu. Are si parinti zvapaiati, nu stiu daca ei l-au invatat, ca scuza lui a fost: “Doamna, eu am vrut sa fiu altfel!”.

In 2012 rata de promovare la nivel national a fost de 43%. In toamna a fost de 24.7%. In 2011, rata a fost de 44.47% in sesiunea de vara. In toamna doar 6,06%.

Salariul mediu al unui profesor cu 40 de ani vechime si cu toate gradele didactice este de 1600 lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61348519
Portretul pariorului roman. De ce a spus "PA" Romaniei un gigant al jocurilor de noroc

"Stiti care este diferenta dintre un est European si un vest European?" Toata lumea are un raspuns la aceasta intrebare. Putini au insa raspunsul asta.

61342588
REVIZUIREA CONSTITUTIEI. Expertii vorbesc despre un "presedinte notar" si o "republica parlamentara"

Pe viitor, parlamentarii vor avea imunitate sporita, iar seful statului puteri limitate. Este rezultatul la care au ajuns membrii Comisiei de Revizuire a Constitutiei, care au definitivat proiectul de modificare a legii fundamentale.

61341926
Cazul Alexandra Stan deschide o DISCUTIE NATIONALA. Ce trebuie sa stie femeile agresate despre LEGE

Incidentul socant si extrem de mediatizat in care a fost implicata cantareata Alexandra Stan ridica o problema de sistem pe care o are Romania. In teorie, persoanele abuzate sunt aparate de lege.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.