4 iulie, ziua cand au murit patru presedinti ai SUA. America, sarbatorita cu specialitati nemtesti si steaguri chinezesti

61688793

4 iulie este poate cea mai faimoasa zi nationala din lume. Putini stiu insa ce inseamna de fapt si cat de recenta este aceasta sarbatoare

Toata lumea stie (mai ales dupa blockbuster-ul cu Will Smith) ca 4 iulie este “Independence Day”, “Ziua Independentei”. In realitate, insa, pe 4 iulie 1776 Statele Unite ale Americii nu si-au dobandit independenta de Marea Britanie.

2 iulie sau 3 septembrie?

Oficial, acest lucru s-a intamplat abia pe 3 septembrie 1783, prin tratatul de la Paris, care a consfintit recunoasterea independentei a ceea ce pana atunci fusesera 13 colonii britanice. Teoretic, 4 iulie este pur si simplu ziua declararii independentei Statelor Unite de catre Congres, independenta care la acel moment nu era recunoscuta de nicio alta tara.

Multi istorici americani spun insa ca nici aceasta data nu e corecta: independenta a fost votata pe 2 iulie 1776, 4 fiind pur si simplu ziua cand s-a adoptat forma finala a Declaratiei de Independenta. Aceasta nici macar nu a fost semnata pe 4 de toti membrii Congresului, unii nefiind prezenti in Philadelphia, orasul unde se intrunisera reprezentantii fostelor colonii; abia in august s-a incheiat strangerea semnaturilor de la congresmeni.

Coincidenta macabra

Data de 4 iulie a intrat in uz ca "Ziua Independentei" abia la decenii bune dupa acest eveniment – si mai ales dupa ce, printr-o bizara coincidenta, trei presedinti americani au murit pe aceasta data. Printre acestia si doi intre semnatarii declaratiei, Thomas Jefferson si John Adams, care amandoi s-au stins pe 4 iulie 1826, la distanta de cateva ore unul de celalalt.

Cinci ani mai tarziu, tot pe 4 iulie, s-a stins din viata si fostul sef al statului James Monroe. In timpul mandatului, acesta fusese grav bolnav de doua ori in aceasta zi, care in mod clar nu i-a purtat noroc.

Petrecere campeneasca de ziua nationala

Chiar si asa, abia in anul 1870, la aproape un secol de la eveniment, 4 iulie a devenit oficial sarbatoare – insa numai pentru angajatii statului din Districtul Columbia, unde se afla capitala SUA, si chiar si in cazul acestora fara plata. Pana atunci, Ziua Independentei era sarbatorita dupa bunul plac al autoritatilor centrale si locale si nu rareori presedintele SUA nu participa la nicio ceremonie, iar cand o facea, era mai degraba o petrecere campeneasca. Cu un astfel de prilej, in 1850, Zachary Taylor (foto jos) a mancat prea multe cirese nespalate care, combinate cu o cana de lapte rece, i-au adus moartea cateva zile mai tarziu in urma unei afectiuni stomacale.

presedintele SUA Zachary taylor

A mai fost insa nevoie de cateva decenii pentru ca 4 iulie sa devina o adevarata zi libera. In 1938 Congresul a legiferat ca Ziua Independentei este sarbatoare federala, pentru care functionarii statului sunt platiti, iar in 1941 decizia a fost extinsa si la Districtul Columbia, care fusese uitat in forma initiala a legii.

Traditia crenvurstiului

Si traditiile de 4 iulie ascund cateva secrete. De pilda, nimeni nu stie de ce in aceasta zi se consuma cantitati industriale de hot dogs (150 de milioane in 2013). Obiceiul pare sa fi aparut in New York la cumpana dintre secolele XIX si XX, dar hot dog-ul e pur si simplu traditionalul frankfurter german, bagat intr-o chifla.

De-a lungul timpului, insa, pe 4 iulie s-au consumat cele mai diferite tipuri de mancare. In 1776, viitorul presedinte John Adams s-ar fi delectat cu supa de broasca testoasa; in 1804, Thomas Jefferson a tinut o receptie cu “racoritoare” iar in 1850, presedintele Taylor a devorat ciresele fatale.

masa traditionala de 4 iulie

Drapelul american: inventat de un liceean, fabricat de chinezi

Un alt simbol al acestei zile, drapelul american, nu prea mai are nicio legatura cu evenimentele din 1776. Actualul design al steagului a fost adoptat in 1960, in urma unui concurs castigat de un liceean din Ohio. Acesta a primit o tema la scoala dar steagul propus de el a primit o nota proasta. Suparat, tanarul i-a trimis creatia sa presedintelui Eisenhower, care a fost incantat.

De altfel, cele mai multe steaguri folosite la sarbatorirea Zilei Independentei sunt facute in China. In 2013, SUA au importat drapele americane de aproape 4 milioane de dolari din aceasta tara, potrivit Asociatiei Producatorilor Americani de Steaguri. Congresmenii au incercat sa puna capat acestei situatii, dar au reusit sa reglementeze doar steagurile folosite de armata. Printr-o decizie din 2014, Departamentul Apararii nu mai are voie sa utilizeze decat drapele americane facute in America – ceea ce nu inseamna ca, in multe cazuri, materiile prime nu sunt tot importate din China.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
PATRIARHIA ar putea fi implicata in monitorizarea banilor europeni pentru fermieri. De ce a luat Ministerul aceasta decizie

Initiativa insolita a conducerii Ministerului Agriculturii: Patriarhia a fost propusa ca observator in cadrul institutiei care supravegheaza modul in care se aloca banii de la UE destinati mediului rural.

INFOGRAFIC INTERACTIV: Criza din invatamantul romanesc. Cat de putini profesori au mai ramas sa predea in scolile noastre

Romania a pierdut intr-un deceniu 30.000 de profesori. Capitala a ramas in acest timp fara cele mai multe cadre didactice iar Giurgiu e singurul judet unde numarul acestora a crescut.

Spectacol imobiliar in declaratia de avere a premierului Ponta. Seful PSD a ajuns sa stea in blocul unui lider UNPR

Declaratiile de avere ale premierului arata ca in ultimele luni, Victor Ponta nu a fost ocupat doar cu conducerea Guvernului, ci si cu imobiliarele.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.