Tânără din Oțelu Rușu dată dispărută de patru zile, găsită moartă într-o hală industrială abandonată

61924472
Facebook.com

Ana Emanuela Florei, adolescenta de 17 ani, din Oţelu Roşu, dată dispărută de acasă în 22 noiembrie, a fost găsită spânzurată într-o hală industrială abandonată din localitate.

 

Părinții au dat alarma când au văzut că fiica lor nu răspunde la telefon. Fata, elevă la un liceu din localitate, a fost atunci dată în urmărire, relatează argument-cs.ro.

”Sâmbătă, în jurul orei 18.40, am fost sesizaţi despre faptul că o persoană de sex feminin a fost găsită spânzurată în zona unor ruine ale unor societăţi comerciale de pe raza localităţii Oţelu Roşu. La examinarea exterioară a cadavrului nu s-au observat urme vizibile de violenţă. Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. Continuăm cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragedia.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61924469
Cetățeanul belgian găsit carbonizat într-o mașină, în Alba, venise în România să se întâlnească cu o femeie
Se fac anchete, în Alba, unde un bărbat de 54 de ani, cetățean belgian, a fost găsit carbonizat într-o mașină, în curtea unei case.
61824274
Bărbat mort după ce a sărit de la etaj, din Spitalul Judeţean Argeş. Se certase cu fiica lui
Un pacient internat în secţia Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti a sărit, sâmbătă, de la fereastra salonului în care era internat. Bărbatul a murit pe loc.
61924330
Anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul triplei crime din Satu Mare
Anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul triplului asasinat care a fost descoperit vineri în satul Apa, din judeţul Satu Mare, iar o echipă de specialişti în criminalistică de la Bucureşti ajută la prelevarea probelor de la locul crimei.