Refugiat pakistanez, acuzat că a vrut să violeze o fetiţă de 12 ani din Rădăuţi

61942046

Caz grav în Rădăuţi, unde un refugiat din Pakistan a ajuns după gratii pentru că i-a oferit 10 lei unei copile în schimbul unui "sărut".

Un bărbat internat la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din municipiul Rădăuți și-a petrecut o noapte în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, după ce în week-end ar fi încercat să abordeze o fetiță de 12 ani din municipiu, scrie Monitorul de Suceava.

Fetița, elevă la una dintre unitățile de învățământ din municipiu, se îndrepta, vineri după-amiază, de la școală spre casă, după ce terminase orele de curs. Undeva în spatele Colegiului Național "Eudoxiu Hurmuzachi", eleva a fost abordată în limba engleză de un tânăr, care i-a oferit o bancnotă de 10 lei pentru sărut, însă copila i-a respins avansurile și s-a grăbit spre casă.

A reușit să intre într-o scară de bloc, dar a fost urmărită de individ, care a insistat și a încercat să o îmbrățișeze și să o sărute. Fetița a început să strige, ceea ce l-a speriat pe bărbat, care a părăsit în fugă scara.

Imediat ce a intrat în casă, fetița i-a povestit mamei sale ce i s-a întâmplat, iar femeia a sunat la 112 și a relatat ce se întâmplase. După verificări, a fost identificat cetățeanul pakistanez Y.H., în vârstă de 20 de ani. Bărbatul a fost reținut vineri noapte pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, sub acuzația de tentativă de agresiune sexuală, iar magistrații rădăuțeni au decis sâmbătă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și o serie de restricții.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61924330
Detalii oribile despre tripla crimă din Satu Mare. De ce şi-a ucis un bărbat bunica, tatăl şi mama
Bărbatul din Satu Mare, suspectat că şi-a ucis părinţii şi bunica la sfârşitul anului trecut, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile.
61943191
Un bărbat și-a cerut iubita în căsătorie cu câteva zile înainte să-i ucidă copilul
Un australian și-a cerut iubita în căsătorie cu câteva zile înainte să-i ucidă copilul, pe care l-a bătut cu sălbăticie. 
61933365
Spital terorizat de un pacient de 60 de ani, la Iaşi. "Vă tai pe toţi"
Un bărbat de 60 de ani cu antecedente penale i-a ameninţat pe medicii şi asistentele secţiei TBC a Spitalului de Pneumoftiziologie că îi va tăia cu cuţitul.