Muncitori găsiți inconștienți în subsolul unei vile. Doar unul a putut fi salvat

×
Publicitate

Intervenție la limită luni după-amiază în localitatea Ovidiu, din județul Constanța.

Un bărbat a descoperit doi muncitori inconştienţi în subsolul unei vile aflate în construcție. Cei doi lucrau cu un aparat electric alimentat de un generator și, cel mai probabil, s-au intoxicat sau au făcut o manevră greșită și s-au electrocutat.

Medicii veniţi de urgență la fața locului au reușit să salveze un singur muncitor, care a fost transportat cu elicopterul la spital.

La câteva minute de la înregistrarea apelului la 112, la locul intervenţiei au ajuns echipajele de la pompieri şi de la SMURD. Echipaţi cu măşti de gaze, militarii au coborât în subsol şi au reuşit să-i scoată pe cei doi muncitori, care zăceau inconştienţi. Unul dintre ei a fost preluat imediat de echipajul elicopterului medical.

Între timp, a început lupta pentru salvarea celui de-al doilea bărbat. Zeci de minute au încercat medicii să-i repornească inima. Din păcate, muncitorul, un bărbat de 50 de ani, şi-a pierdut viaţa.

Marian Guteș, ISU Dobrogea: ”Era prezență de gaze toxice, era un generator și cel mai probabil au lucrat cu acel generator la subsol. Acela a avut emisie de monooxid de carbon şi cel mai probabil s-au intoxicat.”

Mariana Albuleț, medic SMURD: ”Nu am putut să precizăm dacă erau electrocutate sau intoxicate cu gaze. Erau într-un beci la patru metri adâncime, cu un generator. A trebuit să aşteptăm echipa de descarcerare pentru siguranţa salvatorilor. Nu ştiam dacă scara metalică era cu current."

Poliţiştii au deschis mai multe anchete pentru a afla ce s-a întâmplat în subsolul clădirii.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61976536
Un român din Italia a murit în chinuri groaznice după ce şi-a scos singur dinţii

Tragedie în localitatea Acri din regiunea Cosenza, unde un român a murit după ce şi-a făcut singur o extracţie dentară.

61961702
Minoră din Republica Moldova, violată de iubitul mamei, în Vaslui

Experiență de coșmar pentru o fată de 13 ani din Republica Moldova, stabilită împreună cu mama ei într-un sat din județul Vaslui. Fata a fost violată chiar de iubitul mamei, într-un moment când copila și bărbatul au rămas singuri în locuință.

62013077
Momentul în care un polițist împușcă un câine de față cu stăpânul său. VIDEO

Un ofițer de poliție din Arkansas, care a împușcat și a rănit un câine de talie mică, a fost concediat. Keenan se afla în timpul serviciului când a împușcat un chihuahua, iar momentul a fost surprins de camera atașată de uniforma polițistului.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.