Mercedes făcut praf în urma impactului cu un autocar, în Bihor. Șoferul mașinii a murit

62070607
News.ro

O persoană a murit în urma unui accident care a avut loc luni dimineaţă pe DN1, în judeţul Bihor, între un autocar cu 24 de pasageri şi un autoturism.

Accidentul s-a produs la ieşirea din localitatea Uileacu de Criş spre Urvind, șoferul unui autoturism Mercedes rămânând încarcerat în urma impactului puternic.

În autocar se aflau 24 de pasageri şi doi şoferi, unul dintre aceștia suferind răni ușoare la picioare.

”Pompierii militari au acţionat pentru descarcerarea şoferului autoturismului, care, din nefericire, a fost declarat decedat, iar echipajele medicale şi pompierii paramedici au efectuat evaluarea de specialitate a celor 26 de persoane aflate în autocar, din care, doar conducătorul auto, care prezenta excoriaţii la nivelul membrelor inferioare, a necesitat îngrijiri medicale, acesta refuzând însă transportul la spital”, anunţă ISU Bihor.

La locul producerii accidentului s-au deplasat de urgenţă trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd, cu o autospecială de descarcerare, o ambulanţă de tip B2 şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă, echipajul de descarcerare grea al Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62070533
Vasluian strivit de un perete de 2 m, pe care familia îi scrisese un mesaj de "La mulți ani"
Tragedia a lovit o familie dintr-o localitate din Vaslui. Un bărbat de 73 de ani a murit după ce a fost prins sub un perete pe care încerca să îl demoleze.
62070468
Accident cu 3 mașini și 5 victime la Brezoi. O gravidă în luna a şaptea, printre răniți
Cinci persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident produs în localitatea Brezoi, printre acestea numărându-se o femeie gravidă în luna a şaptea şi două adolescente, de 10 şi 16 ani.
62070448
Tânără moartă din cauza unui selfie. Cum a vrut să se fotografieze
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a căzut de pe o stâncă în momentul în care încerca să-și facă un selfie în Diamond Bay în Vaucluse, un renumit loc din Australia.