Imaginile au ingrozit o lume intreaga. Cum arata casa unor satanisti acuzati ca ar fi omorat mai multe persoane. VIDEO

61593588

Imagini care ar putea afecta emotional privitorii au fost date publicitatii. Ele sunt facute in casa unor satanisti care se afla acum in arest, dupa ce ar fi omorat mai multe persoane in cadrul unor ritualuri efectuate chiar la domiciliul acestora.

Daca din afara nimic nu pare suspect, interiorul unei case din localitatea Clemmons, din statul american Carolina de Nord, a reusit sa ii inspaimante pana si pe anchetatori. Si asta din cauza faptului ca aici a locuit o familie de satanisti, ajunsa in atentia autoritatilor pentru sacrificiile umane facute.

Pe Algarad Lawson, in varsta de 35 de ani, Cynthia Lawson, mama acestuia, si Amber Burch, in varsta de 24 de ani, sotia barbatului, ii leaga aceleasi practici satanice, dar si sangele unor persoane sacrificate in casa in care locuiau toti trei.

In imagini, Algarad si sotia acestuia:

Crimele au iesit la iveala in luna octombrie, atunci cand autoritatile locale au descoperit cadavrele a doua persoane, in curtea celor trei. Victimele, care aveau 37, respectiv 36 de ani, au fost ingropte in anul 2009.

Dar sirul dezvaluirilor socante nu se opreste aici. Apropiatii lui Algarad povestesc ingroziti, odata cu aflarea vestilor, ca barbatul le-ar fi povestit in trecut cum si-a sacrificat victimele, dupa care a mancat parti din cadavre, urmand mai apoi sa le dea foc si sa ingroape ramasitele in curtea casei. Nimeni, insa, nu a crezut nimic din ce relata Algarad. Stiau, in schimb, ca in casa au loc ritualuri satanice si ca sunt omorate animale in scopuri oculte.

Algarad se afla acum in spatele gratiilor, dupa ce a fost arestat pe 5 octombrie. Nici sotia sa nu a scapat in libertate. Burch a fost de asemenea gasita vinovata de crima si isi va petrece ani multi in inchisoare. In cazul tulburator mai apare si numele lui Nicole Matlock, in varsta de 28 de ani, femeia care ar fi fost complice la scenele de groaza si ar fi ajutat la transportarea cadavrelor iun groapa. Sentinta finala a celor trei va fi data pe 23 octombrie, atunci cand, spun surse apropiate cazului, ar putea fi inchisi pe viata, fara posibilitatea unei scurtari a pedepsei, sau chiar pedepsiti cu moartea.

In casa lor anchetatorii au descoperit pereti inscriptionati cu pentagrame sataniste, munti de gunoaie, ramasite de animale moarte precum si o soparla putrezita, aflata in acvariul sau.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61593567
Un rus si-a ucis sotia pentru ca a confundat-o cu o VRAJITOARE. Imaginea care l-a determinat sa puna mana pe cutit

Orasul Omsk din Siberia a fost scena unei crime cel putin bizare: un barbat si-a omorat sotia deoarece a crezut ca aceasta este vrajitoare

61548805
A lucrat 6 luni in Africa, iar cand s-a intors a aflat ca in tot acest timp 20 de viermi traiau sub pielea lui. VIDEO

Un barbat din China a ajuns la medic din cauza unei iritatii la nivelul pielii, dupa ce a lucrat 6 luni in Africa. Medicii l-au bagat imediat in sala de operatie.

61593175
Efortul impresionant al voluntarilor care au salvat 300 de catei de la moarte dupa incendiul de langa Timisoara

Incendiul de la adapostul pentru animale de langa Timisoara, in urma caruia au pierit 49 de caini, a starnit un val de solidaritate.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.