Doi oameni au murit intoxicați într-un butoi cu prune fermentate

×
Publicitate

Tragedie într-un sat din comuna Vedea, în Argeș. Doi bărbați, unul de 44 și altul de 70 de ani, și-au pierdut viața, după ce n-au mai putut ieși dintr-un butoi cu prune fermentate și s-au intoxicat cu vaporii de alcool.

Sătenii i-au scos după circa o jumătate de oră, dar medicii sosiți la fața locului nu i-au mai putut salva.

Primul a intrat în butoiul înalt de peste 2 metri bărbatul de 44 de ani, care venise să-l ajute la treaba pe vecinul sau mai vârstnic. Folia de pe fundul butoiului s-a mișcat, iar omul a intrat înăuntru să o aranjeze.

Gazele emanate de prunele fermentate l-au făcut să-și piardă imediat cunoștința. Când a văzut că vecinul său nu mai iese, proprietarul a intrat după el, dar s-a intoxicat și el, în scurt timp.

Un al treilea bărbat, care a încercat să-i scoată pe cei doi din butoi, a fost la un pas de a avea aceeași soartă. Săteanul de 44 de ani era singurul sprijin al mamei sale, care este bolnavă.

Acum, femeia a rămas singură, fără niciun ajutor.

Șocat de cele întâmplate, un vecin povestește că duminică dimineață a fost și el la bătrân, să-i dea o mână de ajutor. A avut, însă, ceva treabă, și pe la prânz a plecat.

Georgică Mielu, vecin: "A căzut băiatul ăla și apoi ăla a vrut, ăl bătrân, să-l tragă pe băiat și n-a mai putut, și au rămas amândoi asfixiați."

Distrusă de durere, soția bărbatului de 70 de ani, povestește că a încercat să-l salveze, dar nu a reușit să-l scoată din butoi.

Când au auzit strigătele , câțiva săteni au sărit în ajutor.

Niculae Perpelea, vecin: "Era greu, n-am putut să-l trag. Am încercat sa răsturnăm puțin, circumferința fiind mare n-am putut s-o facem. Am tras de doage și le-am rupt."

Unul dintre vecinii veniți în ajutor a fost și el la un pas de moarte. Când sătenii au reușit să îi scoată pe cei doi bărbați din butoi, aceștia erau deja în stop cardio-respirator.

Medicii chemați de urgență au încercat să-i resusciteze, dar manevrele lor s-au dovedit zadarnice.

Poliția face cercetări în acest caz.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Accident grav în Dâmbovița. Un copil de 8 ani este în comă

Patru persoane au fost rănite, luni, într-un accident rutier care a avut loc în zona Bolovani din județul Dâmbovița. Ca urmare a incidentului, un copil de opt ani este în comă la spital.

Bărbat ucis în bătaie de un grup de romi, la Brăila. Omul vindea sare pe stradă

Un vânzător ambulant de sare din Buzău a fost ucis în bătaie de un grup de romi, în timp ce se afla într-o localitate brăileană să își vândă marfa.

Caz misterios la Botoșani. Bărbat găsit lângă gară, cu o mână şi un picior tăiate

O anchetă dificilă este în desfăşurare în Botoşani după ce un bărbat de 36 de ani a fost găsit în agonie lângă calea ferată, la doar 100 de metri de gară.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Imaginile surprinse de salvatori cu nava scufundată în mare, lângă Sfântu Gheorghe. „Au spus doar că au avut un incendiu”

Operațiune dramatică de salvare în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilionul Republicii Dominicane a luat foc și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României.