Doi frați în vârstă de 3 luni și 1 an au murit arși de vii în casă. Mama lor era la cumpărături

×
Publicitate

Film de groază în Târgu Mureș. O fetiță de numai trei luni și un băiețel de un an au ars de vii în casă. Alături de ei se afla și fratele lor de 4 ani.

 

 

Acesta nu a știut ce să facă pentru a-i salva pe cei mici, dar a reușit să fugă din calea flăcarilor. Mama copiilor plecase la cumpărături și îi lăsase singuri acasă. Când s-a întors, a intrat în stare de șoc.

 

Vecinii au sunat la 112 când au văzut căsuța sărăcăcioasă arzând. Știau că frățiorii sunt înăuntru și au sărit să-i salveze, însă flăcările uriașe i-au ținut la distanță. Până să ajungă pompierii, cămăruța în care dormeau cei doi copii mici s-a făcut scrum.

„Făcea foc cu lemne. Am încercat să scoatem copiii, dar n-am putut. Focul era la ușă, am aruncat cu galeți de apă. Am încercat tot posibilul, am încercat să intrăm cu pătura, dar n-am reușit”, a spus o vecină.

O fetiță de 3 luni și băiețelul de un an n-au avut nicio șansă. În schimb, fratele lor ceva mai mare a reușit să iasă.

„Am intervenit pentru extragerea victimelor din interior, imediat după pătrundere, am identificat două victime carbonizate”, au transmis pompierii.

Mama și băiețelul supraviețuitor au ajuns la spital. Femeia în vârstă de 20 de ani a suferit un atac de panică în clipa în care și-a văzut ceilalți copii morți. Îi creștea singură pe cei trei pentru că tatăl este plecat la muncă în Germania.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62221835
Accident cu un mort şi șase răniţi la intrarea în Huși. Trei mașini au fost implicate
Un accident grav de circulație a avut loc sâmbătă în județul Vaslui, unde trei mașini s-au ciocnit violent.
62221788
Confesiunea unei femei care și-a omorât soțul, după 24 de ani de căsnicie: „Sper să putrezească în iad”
O femeie care și-a înjunghiat mortal soțul, a scris o scrisoare de confesiune în care spune că își acceptă pedeapsa și că speră ca acesta să putrezească în iad.
62221787
Accident cu un mort şi trei răniţi în Slobozia. Două mașini s-au ciocnit frontal
O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă, în municipiul Slobozia, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.