Accident cu un mort şi trei răniţi în Slobozia. Două mașini s-au ciocnit frontal

62221787

O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă, în municipiul Slobozia, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, accidentul a avut loc în jurul orei 10:00, în zona combinatului chimic din municipiu, unde două autoturisme s-au ciocnit frontal. În urma impactului violent, două dintre cele patru persoane implicate au rămas încarcerate.

„Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea celor două victime, din nefericire pentru o victimă nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean declarând decesul. Celelalte trei victime au fost preluate si transportate de echipajele SMURD şi SAJ la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia”, informează ISU Ialomiţa, conform news.ro.

Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la locul accidentului, precum şi sablarea carosabilului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62221623
O fată de 14 ani, șantajată să întrețină relații sexuale cu un tânăr cunoscut pe Internet. Calvarul a durat un an
O copilă de 14 ani din Bihor a căzut în plasa unei relații începute pe Internet cu un necunoscut. Fata a acceptat să se vadă cu un tânăr de 18 ani. Ulterior, prin șantaj și violență, tânărul ar fi batjocorit-o în repetate rânduri.
62221606
Scene șocante în Oklahoma: un condamnat la moarte a avut convulsii și a vomat în timpul execuției
Un condamnat la moarte din Oklahoma a sfârșit în chinuri groaznice, după ce a fost zguduit de convulsii și accese de vomă în timpul execuției, dezvăluie CNN.
62221411
În ce stare este adolescenta din Tulcea care a sărit de la etajul 4, de groază să nu ardă de vie
Incident șocant petrecut în Tulcea. De groază că ar putea să ardă de vie, o fată de 15 ani a recurs la un gest extrem. În timp ce apartamentul familiei era în flăcări, copila a sărit pe geam, de la etajul 4, ca să se salveze.