Anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul triplei crime din Satu Mare

61924330
Pro TV

Anchetatorii au un cerc de suspecţi în cazul triplului asasinat care a fost descoperit vineri în satul Apa, din judeţul Satu Mare, iar o echipă de specialişti în criminalistică de la Bucureşti ajută la prelevarea probelor de la locul crimei.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că în cazul triplului asasinat din localitatea Apa există un cerc de suspecţi, urmând să fie audiate mai multe persoane.

Conform sursei citate, anchetatorii locali sunt ajutaţi de specialişti de la Institutul de Criminalistică Bucureşti şi de o echipă a Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Surse din rândul anchetatorilor declară că s-au format filtre în judeţ, în cadrul cercetărilor fiind verificate şi imagini surprinse de camere instalate pe mai multe drumuri de legătură cu satul Apa.

Conform surselor, victimele sunt soţii Gheorghe Rentea (58 de ani) şi Niculina Rentea (55 de ani), precum şi mama femeii, Viorica Apan (79 de ani).

Se crede că motivul asasinatului a fost jaful, într-un moment în care acasă era doar bătrâna. Cei doi soţi l-ar fi surprins pe atacator când au venit acasă, însă ar fi fost ucişi prin lovirea repetată cu un corp dur în cap, posibil un ciocan.

Victimele au fost găsite vineri dimineaţa de către un vecin. Soţii erau morţi în curte, iar bătrâna, în casă.

Unii localnici au declarat că bărbatul ucis, care lucrase ca şef de sală la un restaurant, obişnuia să dea bani cu camătă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
61924265
Femeia rănită de cei doi autostopişti, în Călărași, a povestit cum a fost ucis soțul ei
Alertă în judeţul Călăraşi, după ce un bărbat de 58 de ani fost ucis, iar soţia lui rănită de către doi indivizi. Pentru capturarea agresorilor, autorităţile au mobilizat o armată de oameni.
61924327
Copil de 12 ani, mort după ce s-a urcat pe un tren şi s-a electrocutat
Un copil în vârstă de 12 ani a murit electrocutat, sâmbătă după-amiază, în halta de cale ferată din satul Inoteşti, în judeţul Prahova.
61908386
Accident grav în Harghita: un bărbat a murit și alți 7 au fost răniți
Un bărbat a murit şi alţi şapte au fost răniţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unui accident produs pe DN 13 B, după ce o autoutilitară a părăsit carosabilul şi s-a izbit violent de un copac.