Accident deosebit de grav în Bacău, cu trei morți. Doi au fost decapitați

×
Publicitate

Trei persoane și-au pierdut viața şi alte trei au ajuns la spital după un grav accident petrecut într-o comună din judeţul Bacău.

Din primele informații, s-a ajuns la această tragedie după o depăşire neregulamentară, spun poliţiştii care au făcut cercetarea la faţa locului.

Patru mașini în care se aflau șapte persoane au fost implicate. Atenție, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Accidentul s-a petrecut la intrarea în comună Răcăciuni. Totul s-a întâmplat extrem de rapid, spune un şofer care a reușit să se ferească în ultima clipă.

Gabriel Jitaru, martor: „El venea dinspre Bacău înspre Adjud. Şoferul a intrat pe contrasens pe a treia bandă a lovit maşina asta, după, pe cealaltă, a început să se rostogolească şi venea spre mine dându-se peste cap. Am tras deodată stânga şi am intrat în şanţ acolo. Eu nu am păţit nimic."

Pentru trei persoane nu s-a mai putut face nimic. Printre ele, șoferul care, din primele cercetări, ar purta vina pentru această tragedie. Doi dintre pasagerii unei maşini lovite au fost decapitaţi în urma impactului.

Andrei Lascăr, IJP Bacău: „Pe DN2 E85 conducătorul unui autovehicul a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu 3 autovehicule. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a 3 persoane şi rănirea uşoară a altor 3 care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Bacău.”

Lt-col Cătălin Vătămanu, ISU Bacău: „Două (victime. n.r.)au fost preluate de echipajele medicale SAJ şi una SMURD.”

Șoferul care a intrat pe contrasens avea 78 de ani şi era din Bacău. Celelalte două persoane care şi-au pierdut viaţa erau din Iași: un bărbat de 51 de ani şi o femeie de 34. La spital au ajuns doi adulţi şi un copil. Din fericire, au răni care nu le pun viaţa în pericol, spun medicii.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62253641
Trei oameni au murit într-un accident grav pe E85, în județul Bacău. Patru mașini au fost implicate

Un grav accident rutier a avut loc, miercuri după-amiază, pe E 85, în judeţul Bacău. Primele date de la faţa locului arată că trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite, trei dintre răniţi fiind duşi la spital.  

62253534
Tragedie într-o pădure din Prahova. Un muncitor a fost strivit de un copac proaspăt tăiat

Un accident tragic s-a petrecut într-o pădure din Prahova, la Crasna, în apropiere de localitatea Izvoarele.

62253612
Femeia înjunghiată în gât la Mediaș, ucisă de un tânăr german care credea că face parte dintr-o etnie pe care nu o suportă

Un adolescent de 17 ani, cetățean german, a șocat comunitatea din Mediaş, printr-o crimă sângeroasă. Tânărul ar fi înjunghiat o bătrână de 74 de ani, doar pentru că bănuia că face parte dintr-o etnie pe care el nu o suportă.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.